Moartea Ioneliei, tânăra care a ales să moară joi, 30 octombrie, aruncându-se în faţa trenului, i-a şocat pe apropiaţi care nu reuşesc să îşi revină. Cel mai afectat a fost de departe soţul femeii, Alin Sima, care nu îşi poate ierta faptul că nu a reuşit să o salveze, deşi cu câteva zile înainte de a face acest gest extrem a observat că ceva nu este în regulă cu soţia lui.
Într-un mesaj postat pe un site de socializare bărbatul aruncă întreaga vină pe locul de muncă şi colegii de la Dedeman ai Ioneliei, acolo unde ea se simţea persecutată de noul director, deşi se străduia din răsputeri să presteze munca a două persoane.
Alin Sima face o retrospectivă a ultimelor zile din viaţa Ioneliei şi a frământărilor tinerei care a ales să îşi încheie socotelile cu viaţa atât de devreme. Deşi căsnicia lor mergea foarte bine şi îşi iubea copilul de patru ani ca pe ochii din cap femeia intrase în depresie, afectată de schimbările de la locul de muncă, acolo unde nu numai că nu era apreciată la adevărata ei valoare, era acuzată că „se mişcă prea încet”. Copleşită de volumul mare de muncă pe care îl făcea, întrucât conducerea refuza să îi angajeze o colegă, deşi până nu demult munca pe care o presta era împărţită la două persoane, aceasta a cedat psihic. Mai mult, rezultatele bune obţinute la evaluările care se făceau angajaţilor lunar îi erau puse la îndoială, întrucât noul director ar fi întrebat o colegă de muncă de-a Ioneliei: „Dar ce relaţie e între tine şi fata asta de are la evaluări rezultate aşa bune!?” Stresul a determinat-o pe tânără să îşi dorească schimbarea locului de muncă, şi, conştientă fiind de faptul că este cu psihicul la pământ, aceasta i-ar fi spus soţului că are nevoie de medic. Deşi a încercat să o încurajeze, tânăra s-a lăsat copleşită de gânduri negre şi a cedat.
Redăm integral mesajul lui Alin Sima, soţul Ioneliei:
„După toate cele întâmplate, marea companie Dedeman a hotărât că trebuie angajate două fete în locul Ioneliei! Când ea a spus că îi mai trebuie o colegă i s-a spus că nu se poate, e suficient o fată! Acum, deodată, trebuie două! Deci Ionelia făcea cât două???? Ce concluzie pot eu trage? Chiar trebuia să moară ca să se ia măsuri? Poate multă lume se întreabă care a fost motivul sau motivele pentru care Ionelia a ales să facă acest gest, din câte cred eu, oamenii care au o depresie nu realizează de la început acest lucru! Eu cred că totul a început cu mai bine de o lună de la data faptei, în urma unor schimbări la locul de muncă, schimbări în urma cărora ea simţea că ar fi cineva care nu ar mai dori ca ea să continuie (să fie dată afară), iar în momente de depresie simţi că orice este împotriva ta! Când venea acasă era mereu tristă iar eu încercam să o liniştesc, să-i spun că totul se va rezolva! Începuse să doarmă una, două ore pe noapte, conştientiza că ceva nu e în regulă şi se gândea că trebuie să meargă la un medic, îmi spunea că ea nu vrea să mai meargă la acest serviciu. În cei 7 ani cât a lucrat erau două fete în birou, care îşi împărţeau sarcinile între ele, însă de ceva timp, ea rămăsese singură pe acest post, dar cu toate că a sa colegă făcea în continuare o mare parte din sarcinile pe care conducerea considera că trebuie să le facă doar Ionelia, ea nu a reuşit să-şi revină din acea stare. În plus, odata cu schimbarea conducerii se auzea că nu se mai pune aşa mare preţ pe faptul că erai vechi în firmă şi că orcine putea fi schimbat oricând. Din câte îmi spunea mie, noul director era de părere că ”Fata asta se mişcă cam încet, plimbă nişte hârtii de colo colo” şi în plus o întreba pe colega ei fostă de birou, care cu toate că avea şi alte sarcini mai făcea şi munca ce ei considerau ca era strict a Ioneliei, ”dar cum d… tu mai stai în birou?” Nu credeţi că odată cu numirea colegei ei în altă funcţie ar fi trebuit înlocuită de altă persoană odată ce înainte erau două care acoperau acelaşi volum de muncă? Şi pauza de masă care cică era de o oră, la ele era de 10-15 minute, în plus aveau şi camere de supraveghere în birou. În ultimul timp îmi spunea că nu mai face faţă tuturor acestor lucruri şi că ea nu mai poate continua, îi era frică să nu facă greşeli, ba chiar mai făcea câte o greşeală pe care o repara ulterior. Eu i-am spus să meargă la director să povestească tot ce are pe suflet, însă ea amâna momentul, spunea „Da ce? Se uită ăsta la mine?” La început când venise DEDEMANUL în Vaslui toţi eram ca o familie acolo, am lucrat şi eu acolo un an şi ceva, se punea preţ pe angajat. Acum, noul director când a venit nu avea în cap decât penalizări! Cred că nici la poliţie şi armată nu se fac atâtea evaluari lunare ale angajatului. Fosta colegă de birou a Ioneliei fusese întrebată ”Dar ce relaţie e între tine şi fata asta de are la evaluări rezultate aşa bune!? Depresia în care Ionelia căzuse era datorată locului de muncă!, Aveam o viaţă de familie liniştită şi normală! Eram nedespărţiţi, în afară de faptul că mai mergea la câte un meci de fotbal toate lucrurile le făceam în doi. Am făcut o casă numai pentru noi în care aveam de gând să ne mutăm în anul următor! De ceva timp îmi repeta că nu vrea să mai meargă la serviciu. În ultimele două săpt. încercam să o conving că lucrurile se vor îndrepta, aveam discuţii aproape zilnic, ea căuta pe diferite site-uri cu locuri de muncă un nou job. Miercuri dimineaţă când m-am trezit la ora 7 nu era acasă. Se trezise şi plecase de lână mine fără să o simt. Telefonul, geanta erau acasă! Pe la 7:30 a venit acasă şi avea într-o sacoşă două turte cumpărate. Când am întrebat-o unde a fost mi-a spus că la gară, că a vrut să plece unde vede cu ochii, apoi a zis că a vrut să cumpere două turte. Eu am înţeles că ceva nu e în regulă şi i-am zis să meargă la sv (serviciu) să rezolve problemele, să-şi dea demisia dacă e nevoie. Când am sunat-o mai târziu şi am întrebat-o ce a hotărât, a zis că a hotărât să se liniştească. Când am luat-o de la serviciu, văzând că e tot abătută, i-am zis că m-am gândit la o soluţie la problemele noastre, i-am propus să mai facem un copil, apoi să nu se mai întoarcă la Dedeman. Noi ne mai doream un copil. A zis că e o idee bună. M-am gândit că altfel se va duce la serviciu în continuare ştiind că mai are doar câteva luni şi apoi va intra în concediu. Apoi am mers acasă, a făcut ceva de mâncare, am mâncat, a mers cu Rareş la o vecină să probeze un costum pentru serbare, a fost la nişte mici cumpărături. Apoi, pe la 21:40, a zis că vrea să doarmă că simte că o ia somnul, să dorm eu în sufragerie cu băiatul, că poate reuşeşte şi ea să se odihnească. M-a sărutat, m-a strâns în braţe şi mi-a zis că eu sunt puternic. A fost ultima dată când am văzut-o. Dimineaţă, când m-am trezit, nu era acasă. Nu am realizat cât de gravă era problema ei, cred că puteam face ceva. Seara am întrebat dacă vrea să mergem la un psiholog şi a zis că da! Nu pot să mă împac cu ideea că am lăsat-o să facă aşa ceva. Cred că eu o puteam salva! Sunt sigur de acest lucru! Acum, cei de la Dedeman spun că aveau de gând să mai angajeze o fată. Ea de ce nu ştia de acest lucru? Când am întrebat-o de ce nu mai angajează o fată, Ionela a zis că nu se aprobă de la Bacău. Cineva trebuia să vină să normeze munca aia să vadă dacă e de una sau două persoane. Alte motive înafară de cele legate de serviciu nu ştiu să vă spun. Nu au existat relaţii extraconjugale niciodată din partea niciunuia dintre noi, gelozii şi alte chestii. Nu cred că mă voi împăca niciodată cu gândul că nu am salvat-o.”
