Melodia interpretată de Livia Fronea, o fetiţă oarbă în vârstă de 9 ani, din Adjudeni, judeţul Neamţ, a fost cel mai emoţionant moment al Concursului naţional de interpretare – pian MuzArt desfăşurat la Vaslui, sâmbătă. 
Aceasta a urcat sfioasă pe scenă, fără ca publicul să ştie că este nevăzătoare. Mama acesteia a ajutat-o să ajungă la pian, iar fetiţa, care „vede” muzica, a ridicat sala în picioare. Şi la festivitatea de premiere a fost îndelung aplaudată. Publicul deja aflase trista ei poveste. A luat premiul I la secţiunea care a concurat (categoria de vârstă – 9ani), primind din partea unei fundaţii un premiu de 300 de lei.
Livia Fronea este un copil obişnuit, un pic retras şi, dacă nu ai şti că este oarbă, ai spune doar că este timidă. Aceasta este impresia pe care a lăsat-o fetiţa de numai 9 ani, venită tocmai din judeţul Neamţ să concureze la Concursul naţional de interpretare pian, organizat la Vaslui de profesorul Beniamin Harii. Povestea ei este însă una tristă, dar în acelaşi timp mobilizatoare. Născută prematur la numai 6 luni şi din vina medicilor care nu i-au acoperit ochii pe perioada cât a stat în incubator (3 luni), Livia şi-a pierdut vederea. Diagnosticul a fost unul dur: retinopatie de prematuritate în formă gravă. Practic retina sa este dezlipită, iar şansele de a mai vedea vreodată sunt nule. Mama sa, Angela Fronea a luptat mult ca să-i redea copilului lumina ochilor, dar nu a reuşit.
„Am avut un vis de la Dumnezeu şi mi s-a spus s-o dau pe Livia să cânte la pian. în aceeaşi zi m-am interesat dacă e posibil ca un orb să cânte la vreun instrument şi am aflat că se poate. Nu am mai stat pe gânduri şi, cum noi locuim lângă Roman, într-un sat, am dus-o la Clubul Copiilor din oraş. Am aşezat-o la pian şi imediat, ca printr-o minune, a descoperit notele. A început cu Re şi Do şi a fost suficient să cânte prima ei melodie <<Melc, melc, codobelc>>. A prins totul foarte repede. Eram în culmea fericirii şi de atunci viaţa mea are sens. Până în acel moment eram o cerşetoare şi mă rugam de toată lumea să mă ajute să-mi pot duce copilul la medici. Am fost cu ea în Italia, la tot felul de clinici, dar în zadar. Când am auzit cum cântă, mi-am dat seama că Dumnezeu are un plan, şi de atunci îmi dedic viaţa să fac tot ce este posibil ca copilul meu să cânte la pian„, a declarat Angela Fronea.
„Pentru mine clapele de pian sunt ca nişte fiinţe vii, pe care când le ating scot sunete frumoase. îmi place să mă joc cu animăluţe, fiindcă şi acestea sunt vii. îmi plac cel mai mult iepuraşii, fiindcă sunt curaţi. Când învăţ o melodie, mai întâi o ascult şi ştiu exact pe ce clape să apăs ca să redau sunetele auzite. Nu este greu deloc”, spune plină de viaţă Livia.
