Fiul unui judecător din Vaslui, în prezent avocat la Baroul Valsui, a fost condamnat la închisoare pentru trafic de droguri. Dan Năstasă Bratosin a fost trimis după gratii de magistraţii Tribunalului Vaslui pentru patru ani şi jumătate, după ce a făcut trafic de droguri de risc şi mare risc.
El a vândut stupefiante unor studenţi şi elevi din Iaşi şi Vaslui. De asemenea, un prieten de-al său, care este elev la un liceu din municipiul Huşi, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, cu un termen de supraveghere de opt ani.Fiul judecătoarei a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii aprilie 2013, alături de alţi patru tineri cu care acţiona, din Huşi, Vaslui, Botoşani şi Iaşi, cu vârste de 18 şi 26 de ani.
Cu toţii au declarat anchetatorilor că au comercializat droguri pentru a-şi asigura banii pentru consumul propriu de stupefiante. Ceilalţi trei tineri judecaţi în acelaşi dosar şi-au recunoscut fapta, doi dintre ei au primit doi ani de închisoare cu executare, în timp ce al treilea a primit o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei.