Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

S-a urcat la volan beat mort şi fără permis

Momentul de inconştienţă al unui conducător auto putea avea urmări grave atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Totul s-a întâmplat în seara zilei de 4 decembrie, când poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Negreşti au oprit pentru control un autoturism. etilotestŞoferul, Vladimir M., un tânăr în vârstă de 30 de ani din oraşul Negreşti conducea pe strada Ioan Luca Caragiale din localitate, fără a poseda permis de conducere. Surpriza a fost cu atât mai mare pentru poliţişti cu cât, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, cu alte cuvinte, la un pas de comă alcoolică. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru isprava sa, tânărului şofer inconştient i s-a întocmit dosar penal conform legislaţiei rutiere şi riscă să ajungă în spatele gratiilor.

 

Lăsați un comentariu