Luni, 10 decembrie, alimentarea cu gaze naturale este pentru o parte a consumatorilor din municipiul Bârlad, pentru a se executa lucrări de cuplare a unor conducte noi la reţeaua de gaz a oraşului. Mii de oameni vor fi afectaţi, iar E.ON Moldova anunţă că alimentarea cu gaz se face după orele 15.00, treptat.
Pentru cuplarea unor noi conducte la sistemul de distribuţie, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, în cursul zilei de marţi, 10 decembrie a.c., începând cu ora 08.00, la o parte a consumatorilor de pe străzile: 1877, Petru Rareş, Tinereţii, Puişor, Vornicu Sturza, Vasile Alecsandri, Soarelui, Horia, Ghe. {incai, Luceafărului, Olteniei, Grigore Ghica, Decebal, Cpt. Grigore Ignat, Vasile Pârvan, Transilvaniei, Ioan Popescu, Dimitriu Bârlad, G-ral Naumescu, V.I. Popa, Virtuţii, Lunei, Iordache Gane, Grahilor, Republicii, Siret. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00″, anunţă E.ON Moldova. „Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, se precizează de către compania E.ON Moldova.