Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Scandal la Tribunalul Vaslui. Un deţinut, arestat preventiv pentru trafic de droguri, a fost evacuat din sala de judecată

Dumitru Ignat (40 de ani), unul din cei doi traficanţi de droguri arestaţi în toamna anului trecut, a făcut un mare circ, ieri, în sala de judecată, el fiind evacuat de judecător după ce a început să ţipe la tovarăşul său de suferinţă, Mircea Mihalache (25 de ani).

Scandalul a avut loc în timp ce magistraţii vasluieni ascultau declaraţia lui Mircea Mihalache, singurul, dealtfel, care a preferat să vorbească. Numai că, declarţiile sale au fost total diferite faţă de ceea date în timpul urmăriri penale, luând prin surprindere chiar şi pe avocatul său.  Momentul culminant a fost, însă, atunci când Mihalache le-a spus judecătorilor că, într-o zi a primit un pliculeţ de 2 grame de cannabis de la Ignat, din care şi-a făcut o ţigară pe care a fumat-o. Această declaraţie l-a scos din sărite pe inculpatul mai în vârstă care a început să urle şi să îl facă mincinos pe complicele său, ocazier cu care s-a aflat că cei doi erau încarceraţi în aceeaşi celulă la Penitenciarul din Vaslui.  Vor fi despărţiţi Magistraţii şi-au dat seama, atunci, că ceva se întâmplă, mai ales că declaraţia dată de Mircea Mihalache a fost confuză până la final, dar, deşi, iniţial a spus că nu vrea să fie judecat în baza acordului de recunoaştere, în câteva momente de sinceritate a recunoscut că este u consumator de droguri.

„Ceva se întâmplă, dar nu ştiu ce. Ori este influenţat, ori a fost ameninţat, dar ceva se întâmplă. Băiatul meu este de o sinceritate cum rar vezi şi nu cred că ceea ce a declarat el în faţa judecătorilor este adevărat“, ne-a declarat tatăl lui Mircea Mihalache.  Conducerea Penitenciarului Vaslui a dispus o anchetă în acest caz şi a decis să îi separe pe cei doi din celulă, ca o primă măsură.

„Într-adevăr, cei doi deţinuţi stau în aceeaşi celulă, dar nu există nicio prevedere legală sau adresă oficială care să interzică acest lucru. Totuşi, am luat decizia ca unul din ei să fie mutat şi să locuiască în camere separate. Cât priveşte comportamentul deţinutului în faţa instanţei, voi da ordin să se facă un raport de incident, după care există o comisie de disciplină care va propune una din cele şase sancţiuni ce se pot da în astfel de cazuri: avertisment, suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive pentru o perioadă de cel mult o lună, suspendarea dreptului de a presta o muncă pentru cel mult o lună, suspendarea dreptului de a primi sau cumpăra bunuri pentru o perioadă de cel mult două luni, suspendarea dreptului de a primi vizite pentru o perioadă de cel mult trei luni şi izolarea pentru o perioadă de maxim 10 zile“, a declarat pentru „Adevărul“ directorul Penitenciarului din vaslui, Eusebio Brânză.  Dorguri trimise din Spania de soţia lui Ignat De altfel, în acest dosar mai este anchetată în stare de libertate şi Daniela Voduţă, soţia lui Dumitru Ignat care, după cum spun procurorii, era cea care trimitea drogurile din Spania. Cei doi vasluieni au fost arestaţi preventiv în luna octmbrie a anului trecut, după ce cel mai tânăr dintre ei a fost prins în flagrant în timp ce lua coletul cu droguri din autogară. Aceştia erau erau monitorizaţi de mai multe luni de ofiţerii de la Crimă Organizată

Citeste mai mult: adev.ro/mz4c18

Lăsați un comentariu