Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

 

Incredibil! Echipaj medical aflat în misiune, blocat pe drum de o căruţă

Un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui a fost blocat pe un drum comunal de un atelaj lasat în mijlocului drumului. În timp ce proprietarul se afla în cârciumă, ambulanţierul a coborat de la volanul autoranitarei pentru a elibera drumul.

Cadrele medicale ale SAJ Vaslui au avut din nou parte de o experienţă inedită, în timpul unei intervenţii. Luni, echipajul condus de medicul Mohamad Awwad se îndrepta la o solicitare venită de la un pacient din mediul rural. Misiunea ambulanţierilor vasluieni a fost blocată la un moment dat de o căruţă uitată în mijlocul drumului. În ciuda claxoanelor, nimeni nu a „revendicat” atelajul, şoferul ambulanţei fiind nevoit să coboare din autosanitară pentru elibera calea de acces.

Nu este de mirare când ai să vezi pe cei de la SAJ mai eliberează şi drumul de obstacole. La o solicitare colegul nostru ambulanţier a fost nevoit să coboare din autosanitară pentru a trage la o parte sania trasă de un cal şi lasată de propriul ei caruţaş care era intr-un bar, dar nu a bine voit să iasă s-o dea la o parte, doar este dreptul lui să lase caruţa unde vrea şi obligaţia noastra să îi gasim un alt loc de parcare”, a comentat medicul Mohamad Awwad.  Noua experienţă a ambulanţierilor vasluieni vine la o săptămână după ce o persoană a solicitat sunat la 112 invocând că a fost sechestrat şi abandonat pe un camp, iar la sosirea Ambulanţei a declarat cadrelor medicale că, de fapt dorea să ajungă la domiciliu, dar nu avea bani de taxi.

Citeste mai mult: adev.ro/n16fpe

 

Lăsați un comentariu