Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

A murit procurorul Ovidiu Berinde

berinde ovidiu

Foto: Vremea Nouă

Procurorul criminalist, Ovidiu Berinde, s-a stins din viaţă, luni, în Secţia de Terapie Intensivă a unei clinici din Bucureşti, după o lungă suferinţă.

În vârstă de 48 de ani, Berinde a activat în perioada 1988 – 2003 ca avocat, făcând parte din Baroul Vaslui. Din anul 2003 şi-a început activitatea ca procuror, peste numai patru ani având să lucreze la cel mai dificil şi mediatizat caz din cariera sa: “Cazul Tanacu”, în care fostul preot Daniel Corogeanu a fost acuzat de uciderea Irinei Cornici, în urma unui ritual de exorcizare.

Colegii procurorului depâng moartea acestuia, despre care spun că a fost un profesionist desăvârşit.

S-a stins un prieten drag, un profesionist adevărat şi un om deosebit. A pus mai presus munca sa, acest lucru costându-l sănătatea şi viaţa. Dumnezeu să-l odihnească”, a spus avocatul Petru Blăniţă.

Trupul neînsufleţit va fi adus în Vaslui în cursul zilei de marţi, iar înmormântarea va avea loc joi.

Lăsați un comentariu