Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

 

13 şoferi băuţi prinşi la volan de Poliţia Rutieră

alcoolemie politie rutiera- sofer beatPoliţiştii au întocmit trei dosare penale şi au ridicat 14 permise de conducere cu ocazia unei acţiuni desfăşurate pentru identificarea şi sancţionarea celor care încalcă prevederile legale referitoare la regimul circulaţiei rutiere, în special a celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Astfel, într-un interval de numai 4 ore, poliţiştii au constatat 3 infracţiuni privind conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de persoane având o alcoolemie peste limita legală. În aceste cazuri au fost întocmite dosare penale potrivit prevederilor art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Au mai fost depistate alte 9 persoane care s-au urcat la volan aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt pentru care acestea au fost sancţionate contravenţional cu amendă (cuprinsă între 9 şi 20 de puncte amendă) şi s-a dispus reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile. Alte 5 permise de conducere au fost ridicate urmare a constatării altor abateri la regimul circulației rutiere.

Poliţiştii au oprit pentru control 322 autovehicule, iar pentru neregulile constatate au aplicat 101 sancţiuni contravenţionale în valoare de 18.250 lei.

 Infracțiuni la regimul circulației rutiere constatate la sfârșit de săptămână
– Polițiști din cadrul Biroului Rutier municipal Huși l-au depistat pe I. Constantin, în vârstă de 54 ani, din municipiul Huși, care conducea un autovehicul pe Bulevardul 1 Mai, deși anterior consumase băuturi alcoolice. Poliţiştii i-au solicitat bărbatului să efectueze testarea cu aparatul alcooltest, rezultatul obţinut fiind de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
– P.Virgil, în vârstă de 51 ani, din municipiul Huși a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu pagube materiale. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest de polițiștii Biroului Rutier municipal Huși, rezultatul fiind de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
– Pe Bulevardul 1 Mai din municipiul Huși, polițiștii au oprit un autovehicul condus de Z.Gabriel, de 47 ani, domiciliat în municipiul Huși. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Huși pentru recoltarea de probe biologice.
– M. Constantin, în vârstă de 39 ani, din municipiul Vaslui a fost identificat de polițiștii Serviciului Rutier în timp ce conducea un autovehicul pe strada Șoseaua Națională, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul alcooltest rezultatul a fost de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

– Polițiști din cadrul Biroului Rutier municipal Bârlad au oprit pe strada Șoseaua Puiești un autoturism condus de B.Marius, în vârstă de 23 ani, domiciliat în comuna Iana. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru alte abateri la regimul circulației rutiere.
– C.Andrei, în vârstă de 26 ani, domiciliat în comuna Drânceni a fost depistat de polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene, în timp ce se deplasa pe un moped pe raza localității Râșești, fără însă a deține permis de conducere corespunzător.
– Polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au identificat pe V.Marin, în vârstă de 35 ani, domiciliat în comuna Văleni, în timp ce conducea pe D.N. 24 un autovehicul pentru care autorizația de circulație provizorie era expirată din luna ianuarie a.c.. De asemenea, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea permisul de conducere anulat. În consecinţă, pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana al cărei permis i-a fost  anulat.

Lăsați un comentariu