Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

 

Zeci de poştaşi din Vaslui şi-au dat demisia

Demisie colectivă la Poşta Vaslui. Peste 60  de angajaţi şi-au depus demisiile, în ultimele zile, din cauza salariilor mici şi a volumului crescut de activitate.

Cele mai multe demisii au fost depuse  de către factori poştali din mediul rural care încearcă să profite de cele până la 30 de salarii compensatorii acordate de către companie.

 „Este surprinzător că numărul angajaţilor care ne solicită încetarea raporturilor de muncă este mai mare decât cel al posturilor repartizate judeţului Vaslui pentru a fi restructurate. Avem situaţii în care toţi salariaţii unei subunităţi, cum este cazul Fălciului, au solicitat disponibilizarea colectivă, ceea ce ne-ar putea afecta activitatea în respectiva comunitate. Însă, toate aceste cereri vor fi analizate şi nu vor fi acceptate solicitările unde există posturi unice, ce ar putea avea efect direct asupra bunului mers al activităţii, a declarat şeful OJP Vaslui, Nicuţă Marcu.

 De altfel, alţi 70 de angajaţi ai Poştei Vaslui şi-au dat demisia, în ultimul an, 25 dintre ei beneficiind de salarii compensatorii.

Concedierile colective fac parte din planul de redresare a Companiei Naţionale Poşta Română, care de mulţi ani înregistrează pierderi financiare importante an de an.

Lăsați un comentariu