Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Tânăr de 18 ani arestat preventiv după ce a violat o fată de 16 ani

Un tânăr de 18 ani, din comuna Zăpodeni, care a întreținut  raport sexual cu o minoră de 16 ani, împotriva voinței acesteia,  a fost arestat  preventiv pentru 29 zile.

În noaptea de 4/5octombrie o minoră, în vârstă de 16 ani, din comuna Zăpodeni, a fost victima unei infracțiuni de viol. Copila a fost sunată pe telefonul mobil de un bă iat, de 18 ani, din comuna Zăpodeni. Acesta din urmă i-a propus să se întâlnească în fața porții locuinței fetei pentru a discuta, lucru cu care aceasta a fost de acord.  Tânărul a ajuns la locuința victimei conducând un autovehicul, deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

Bă iatul care era în autovehicul cu un prieten, i-a propus tinerei să îi însoțească într-o plimbare cu autovehiculul până în municipiul Vaslui. Cei trei s-au deplasat în oraș, s-au plimbat cu autoturismul, după care au revenit spre localitatea de domiciliu.

‘Între localitățile Mărășeni și Zăpodeni, conducătorul auto a oprit autovehiculul, iar prietenul acestuia a coborât. Ulterior C.Marius, amenințând-o cu săvârșirea unor acte de violență, a întreținut un raport sexual cu minora”, a declarat Mihalea ștraub, putătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală 2 Vaslui l-au reținut pe suspect, ulterior acesta fiind prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. Pe numele bă iatului a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Lăsați un comentariu