Miercuri 30 Octombrie 2024, Actualizat acum 303 zile 12:00 am

 

Fostul preşedinte al CJ Vaslui, trimis în judecată pentru corupţie

Vasile Mihalachi şi Liviu Butnaru au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie săvârşite pe vremea când primul era preşedinte al CJ Vaslui, iar al doilea directorul ARR. Conform procurorilor, cei doi, în calitate de membri ai Comisiei de Paritate ce atribuia traseele de transport public de persoane pe raza judeţului Vaslui, au eliminat abuziv societăţi ce câştigaseră, la licitaţia electronică, diverse trasee.

Faptele incriminate de procurori datează din 2008, odată cu şedinţa de atribuire a traseeler judeţene de transport public de persoane, când, „observând că unele trasee au fost câştigate, potrivit licitaţiei electronice, de societăţi comerciale neagreate de membrii comisiei de paritate, pe care aceştia doreau să le înlăture, pentru a favoriza atribuirea traseelor unor societăţi comerciale, aceştia (Mihalachi and comp. n. red.) au conceput un plan infracţional prin care să excludă societăţile câştigătoare de pe aceste trasee.Învinuitul Liviu Butnaru i-a transmis administratorului SC Interonytrans SRL să renunţe la traseul câştigat în mod legal, pentru ca acesta să fie atribuit SC Dogma Impex SRL (firma tatălui lui Cătălin Dogaru, n. red.), operator clasat pe locul al doilea la licitaţia electronică. În acest sens, în ziua de 07 mai 2008, la ARR Vaslui a fost înregistrată cererea acestuia prin care, în mod aparent inexplicabil, renunţă la traseul pe care îl câştigase în mod legal„, se aratã în rechizitoriul procurorilor DNA.

Practic, o societate a fost forţată, prin şantaj, să renunţe la un drept câştigat, doar pentru ca Dogaru să-şi consolideze afacerea. Acelaşi lucru l-au păţit şi administratorii a două societăţi huşene, Dof Turing SRL şi Izvoraşul SRL, care au fost chemaţi la ordin chiar la sediul CJ, pe data de 13 mai, ulterior aceştia depunând cereri de renunţare la trasee, cereri cu un conţinut identic, probabil dictate de unul dintre inculpaţi.

Mai mult decât atât, celei de-a doua societăţi, Izvoraşul SRL i-a mai fost luat un traseu, Huşi – Ghermăneşti, fiind descalificată pentru că, chipurile, nu s-a prezentat în aceeaşi zi, la întâlnirea Comisiei Paritare. Probabil, a fost nevoie de o muncă de lămurire mai intensă pentru a-l convinge să renunţe la traseul câştigat corect, astfel că a fost pedepsit! Directorul Butnaru avea argumente de convingere, dat fiind că ARR nu doar că eliberează licenţele, dar mai are şi atribuţii de control în trafic asupra vehiculelor, astfel că nu este de mirare că unii operatori au renunţat „de bunăvoie” la drepturile câştigate.

Totul pentru prieteni!

Alte metode, decât şantajul practicat asupra societăţilor care câştigaseră trasee dorite de prietenii preşedintelui Mihalachi  (foto dreapta) era impunerea de condiţii ilegale asupra operatorilor din alte judeţe. Astfel, conform procurorilor, „În realizarea planului infracţional, membrii comisiei de paritate au acţionat la eliminarea câştigătorilor de pe anumite trasee, impunând, în mod abuziv, fără vreo bază legală, condiţia ca operatorii de transport cu sediul social în alt judeţ decât Vaslui să prezinte Comisiei <<dovada înregistrării în judeţul Vaslui, la data de 18.04.2008, a autovehiculelor deţinute în baza unui contract de leasing (…)>>. De altfel comisia paritară a atribuit traseele câştigătorilor, însă, pentru a putea elimina pur şi simplu anumiţi operatori câştigători, a impus şi această condiţie, invitându-i în ziua de 13 mai 2008 la sediul CJ Vaslui pentru a face dovada imposibilului. Astfel această conditie, pe de o parte, este ilogică, contradictorie şi imposibil de respectat, iar pe de altă parte, este vădit abuzivă, Comisia paritară neavând dreptul de a o impune”.


Ca să fie siguri că vor scăpa de operatorii nedoriţi, de la condiţia înregistrării de vehicule în judeţul Vaslui, s-a ajuns, după bunul plac al comisiei de paritate controlată de Mihalachi şi Butnaru, la impunerea obligativităţii deschiderii de punct de lucru în judeţ şi înregistrarea acestuia la administraţia financiară de competenţă. Mai mult, în cazul firmei ieşene Fya Trans SRL, care a fãcut şi acest lucru, descalificarea tot s-a fãcut, chipurile pentru că înscrierea la Registrul Cometului s-a făcut prea târziu, după data la care avusese loc licitaţia de atribuire, asta cu toate că condiţia abuzivă a comisiei fusese impusă tot ulterior licitaţiei.

Atribuire abuzivă a traseelor

„După ce au eliminat în mod vădit abuziv operatorii de transport câstigători, membrii comisiei au continuat executarea activităţii infracţionale, în vederea atingerii scopului urmărit – atribuirea traseelor anumitor operatori agreaţi”, acuză, în rechizitoriu, procurorii DNA.

Astfel, la poziţiile în care firmele „prietenilor” ieşiseră pe locul doi la licitaţia electronică, sau la egalitate, alături de firmele eliminate abuziv, traseele au fost pur şi simplu atribuite, prin Hotărârea nr. 2 din 14 mai 2008 a Comisiei Paritare, societăţilor agreate.
Este vorba de 6 trasee: Vaslui – Şerboteşti, atribuită firmei Mixcod SRL în dauna Dof Turing SRL, Vaslui – Lipovăţ, unde au fost eliminaţi abuziv ieşenii de la Fya Trans, Vaslui – Negreşti, atribuit firmei Vertrantis SRL, clasată iniţial pe locul doi, în urma firmelor Dof Turing SRL şi Fya Trans, ruta Vaslui – Băceşti, de pe care au fost eliminate firmele Fya Trans şi Izvoraşul SRL, ultima din firme fiind eliminată abuziv şi de pe traseul Huşi – Ghermăneşti. La pozitia 112 din anexa hotărârii, SC Interonytrans SRL a câştigat traseul Huşi – Mihail Kogălniceanu, comuna Arsura.

Pe locul al doilea s-a clasat SC Dogma Impex SRL Huşi, firma de familie a consilierului local Cătălin Dogaru, căreia i-a fost atribuit traseul în urma eliminării abuzive a câştigătorului. Hotărârea nr. 2 a Comisiei paritare a fost semnată de învinuiţii Vasile Mihalachi, Liviu Butnaru, Vasile Vieriu şi Dănuţ Ropotă, o altă membră a comisiei refuzând semnarea întrucât nu exista cadrul legal nici pro şi nici contra traselor celor de pe locul doi, cu alte cuvinte, ar fi trebuit făcută o nouă licitaţie electronică pentru atribuirea traseelor.

Unii cu prietenia, alţii cu banii!

În judecată au fost trimişi doar cei patru membri ai comisiei de paritate care, în mod vădit, au făcut ilegalităţi, nu şi cei care au profitat financiar de pe urma şmenurilor făcute la nivel înalt. Firma consilierului Dogaru a avut, pentru un singur traseu care i-a fost atribuit ilegal, conform procurorilor, un câştig de peste 420 mii lei (4,2 miliarde lei vechi), o altă societate, Mixcod SRL, peste 480 mii lei, în timp ce alte societăţi de transport, au câştigat sume între 20 şi 740 mii lei din exploatarea traseelor care, iniţial, ar fi trebuit să revină altor firme ce câştigaseră licitaţia electronică şi care s-au constituit parte civilă.

Astfel, societăţile prejudiciate au cerut despăgubiri cuprinse între 30.000 euro, în cazul firmei SC Gafton SRL, şi 60.000 euro, cât a cerut SC Interonytrans SRL pentru faptul că a fost exclusă ilegal de pe traseul Huşi – Mihail Kogălniceanu. Alte trei societăţi, inclusiv firma ieşeană SC Fya Trans SRL, nu s-au constituit părţi civile în cursul urmăririi penale, acestea putând ca, în cazul în care dosarul se va finaliza cu pedepse, să poată cere despăgubiri pe latură civilă. Mai trebuie menţionat faptul că Vasile Mihalachi, fostul preşedinte al CJ Vaslui, nu a dat niciun fel de declaraţii în faţa procurorilor, în schimb, aşa cum se arată în rechizitoriu, „poziţia sa cu privire la modul de atribuire al traseelor este sugestiv relevată de o declaraţie de presă publicată în 11.02.2009: <<Am găsit o portiţă legală prin care să scot această firmă de pe traseu. Nu vreau ca o firmă din alt judeţ să mănânce pâinea vasluianului. Ştiu că, pe undeva, încalc legea, însă consider că este o măsură de bun simţ pentru cetăţenii din judeţul Vaslui…>>”.

Poziţia sa ar fi fost, poate, de înteles, dacă însă trei dintre firmele descalificate ilegal, sau forţate să se retragă de pe traseele care fuseseră iniţial câştigate nu ar fi fost societăţi vasluiene, şi dacă această încălcare a legii nu s-ar fi făcut cu un scop precis, acela de a-şi favoriza „clienţii” proprii.
Următorul termen de judecată va fi pe data de 15 noiembrie, atunci când este posibil să participe şi Vasile Mihalachi, care a lipsit la prima înfăţisare în faţa instanţei.

Lăsați un comentariu