Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Şocant! Bătrână de 80 de ani violată de soţul nepoatei

O femeie în vârstă de 80 de ani, din comuna Tanacu, a fost batjocorită în noaptea de 11 spre 12 noiembrie chiar de soţul nepoatei sale. Totul a ieşit la iveală abia după câteva zile, când medicul de familie a fost chemat la domiciliul bătrânei, întrucât aceasta nu se simţea prea bine. El şi-a dat seama ce s-a întâmplat şi a sunat imediat la numărul de urgenţă 112.Inspectoratul Judetean de Politie Vaslui

Marţi, Petruţ Chelaru, în vârstă de 40 de ani, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, ulterior Instanţa emiţând pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că fapta a fost comisă în timp ce bătrâna se afla într-un imobil în care locuieşte o nepoată şi soţul acesteia (venise în vizită, ea fiind proprietara casei în care locuiau aceştia). Petruţ Chelaru, în vârstă de 40 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat scandal un scandal monstru în locuinţă, ceea ce a determinat-o pe soţia sa să plece de la domiciliu. Bătrâna, nefiind în stare să se deplaseze singură din cauza unor probleme de sănătate, a fost nevoită să rămână peste noapte acolo. La un moment dat, bărbatul s-a năpustit asupra ei şi a întreţinut raporturi sexuale, împotriva voinţei acesteia. A doua zi bătrâna i-a povestit nepoatei ce a păţit peste noapte, însă nu a fost luată în serios. În schimb, starea de sănătate se înrăutăţea de la o zi la alta, astfel că rudele au solicitat ajutorul medicului de familie pentru un consult la domiciliu. Acesta şi-a dat seama imediat ce s-a întâmplat şi a sunat imediat la numărul de urgenţă 112.

Cercetările au fost efectuate de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală 2 Vaslui şi Postului de Poliţie Tanacu, împotriva suspectului fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Pedeapsa prevăzută de Codul Penal pentru infracţiunea de viol este închisoare de la 3 la 10 ani”, a declarat Mihaela Ştraub, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui. Chiar dacă toate probele sunt împotriva lui, bărbatul nu-şi recunoaşte fapta.

 

 

Lăsați un comentariu