Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Drama unei mame! De nouă luni îşi caută fiica dispărută

Au trecut exact nouă luni de când Adriana Elena Motaş, în vârstă de 16 ani (17 în prezent), din comuna vasluiană Ciocani, a dispărut fără urmă. În tot acest timp fata a fost căutată atât în ţară, cât şi în străinătate. Au fost audiaţi martori, suspecţi… în zadar însă, Adriana e de negăsit. Părinţii minorei au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a afla ce s-a întâmplat. Nu numai că au bătut toate străzile din Bârlad în căutarea ei, dar au apelat şi la serviciile unei ghicitoare.

De fiecare dată când întreb ce se mai aude de fata mea, toţi ridică din umeri. M-am săturat să dau telefoane. Dacă eu nu sun, nimeni nu mă caută. Nu am mai rezistat şi am făcut o plângere la Parchetul General Bucureşti. N-am primit niciun răspuns, deşi a trecut o lună de zile. Chiar nu le pasă? Eu nu ştiu ce să mai fac„, ne-a declarat mama minorei dispărute.
Între timp s-a stins din viaţă şi bunica fetei. O iubea foarte mult pe Adriana pentru că trecea zilnic pe la ea şi o îngrijea.

De curând bunica Adrianei s-a stins din viaţă. De dorul ei, a suferit enorm după nepoţică. O vizita în fiecare zi. Nu vă spun cât a suferit că Adriana nu mai vine… A plecat în mormânt şi nu a mai văzut-o. A crescut şi fratele cel mic şi mă întreabă mereu de ea. Când venea de la şcoală îi aducea mereu ceva dulce. I-am spus că o să vină acum de sărbători încărcată cu daruri. Dar, să vă povestesc altceva. Cred că e un semn. Când s-a deschis anul şcolar, Oana a primit manualele din clasa a IX-a. Nu cred că a intenţionat cineva să facă vreo glumă… pur şi simplu s-a nimerit să-i cadă tocmai manualul de Biologie pe care l-a avut Adriana în clasa a IX-a. Ce coincidenţă mai e şi asta? E dureros. Moş Nicolae nu mai vine anul ăsta la Adriana. Aşa de bucuroasă era când găsea cadouri dimineaţa în cizmuliţe”, ne-a mai spus plângând mama Adrianei.

Am încercat să stăm de vorbă şi cu cei care anchetează acest caz. Răspunsul a fost destul de previzibil: se fac cercetări.

„Sunt foarte multe rezultate pe care le aşteptăm. Nu vă pot oferi mai multe detalii, dar ceea ce pot spune e că se fac în continuare cercetări„, a declarat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Pe data de 5 martie Adriana Elena Motaş a venit de la Ciocani la Bârlad în jurul orei 11.00 şi s-a dus la domiciliul lui Ştefan Tofan, prietenul ei. După aproximativ o oră, acesta a condus-o cu maşina la Colegiul Tehnic „A. I. Cuza”, acolo unde era elevă în clasa a X-a. Cert este că Adriana nu a venit la primele două ore de curs şi a plecat de la ultimele două. Cât a stat la şcoală nu a avut stare absolut deloc, după cum declară colegii de clasă. La un moment dat, i-a cerut telefonul unei colege pentru a trimite un mesaj, iar apoi a plecat fără să spună unde merge şi ce are de gând. Anchetatorii au stabilit că SMS-ul a fost trimis către doctorul Octavian Marcu, cu care avea o relaţie mai veche. Acesta a aşteptat-o pe o stradă din apropierea liceului cu un autoturism Mitsubishi Pajero. Din acest moment filmul s-a rupt. Medicul le-ar fi declarat apoi oamenilor legii că i-a dat suma de 2.000 de lei iar apoi a lăsat-o la Tutova, la intersecţia spre Iveşti. După dispariţia fetei, când încă acest caz nu era atât de cunoscut, doctorul Octavian Marcu s-a prezentat la Poliţie şi a făcut o plângere spunând că a fost victima unui şantaj din partea minorei. Potrivit acestuia, fata i-ar fi cerut suma de 3.500 lei pentru a nu da în vileag relaţia lor, iar el i-ar fi dat suma de 2.000 de lei pe data de 5 martie, în ziua când a dispărut. Mai târziu, când cazul a fost preluat de procurorii criminalişti, medicul Octavian Marcu le-a declarat anchetatorilor că a dus-o în afara oraşului Bârlad şi a predat-o către trei bărbaţi, cărora le-a dat suma de 4.000 de lei ca fata să dispară. Ulterior a revenit asupra declaraţiei şi a spus că a fabulat, că nu este reală această variantă şi că nu ştie unde se află fata. Ancheta a scos în evidenţă câteva aspecte, asupra cărora nu există niciun dubiu. Potrivit procurorilor criminalişti, între chirurgul Octavian Marcu şi Adriana Elena Motaş exista o relaţie din anul 2012. Cei doi s-au cunoscut la spital când minora a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru un frunc. Câteva luni mai târziu, Adriana a fost din nou pacienta doctorului Marcu, pentru o operaţie de apendicită. De atunci au început să se întâlnească mai des, cei doi întreţinând relaţii intime. După atâtea luni suspiciunea de omor a rămas tot la stadiul de… suspiciune. Anchetatorii nu au găsit elemente care să confirme această ipoteză. Singurul demers care s-a făcut împotriva medicului bârlădean a fost începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, faptă prevăzută de art.198, aliniatul 3, Cod Penal.

 

Lăsați un comentariu