Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Trei tineri din Vaslui, arestaţi preventiv pentru furt. Prejudiciul este de 7.000 lei

Trei tineri din Vaslui au fost arestaţi preventiv pentru furt după ce, săptămâna trecută, au furat dintr-o societate comercială din municipiul Huşi.
Potrivit poliţiştilor, cei trei, folosind chei potrivite, au pătruns în incinta  societăţii comerciale din municipiul Huşi, cu obiect de activitate în domeniul producerii de încălţăminte. Din interior au furat 130 mp de meşină naturală (piele folosită la încălţăminte), valoarea prejudiciului fiind de 7000 lei.

Vineri, în urma investigaţiilor efectuate de polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Huşi, au fost identificaţi cei trei suspecţi: Geani P., de 27 ani,  Dănuţ N., de 22 ani şi Mihai E., de 26 ani, toţi din municipiul Huşi.

Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 ore de către poliţişti şi au fost prezentaţi la  Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi, respectiv Judecătoria Huşi, cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe durata a 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, urmând a fi predat părţii vătămate.

Cei 3 sunt cunoscuţi cu antecedente penale, executând pedepse privative de libertate pentru furturi.

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Trei tineri din Vaslui, arestaţi preventiv pentru furt. Prejudiciul este de 7.000 lei | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu