Sâmbătă 18 August 2018, Actualizat acum 229 zile 12:00 am

 

Surpriză de proporţii! Vezi cine este noul preşedinte al FRF!

Noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a obţinut 112 dintre voturile membrilor Adunării Generale dintr-un total de 173 de electori. Este vorba despre fiul unui cunoscut fotbalist de la FCM Bacău şi Ceahlăul Piatra Neamţ, Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu s-a impus în turul doi al alegerilor pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, în faţa fostului preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram.

“Pe domnul Burleanu, din păcate pentru dânsul, care nu a jucat fotbal, îl ştiu foarte bine pe taică-su care a jucat peste 350 de meciuri în Liga I, a fost un jucător exponenţial al Ligii I. Are verb bun, are tupeu de politicianist, dar la fotbal mai trebuie şi altceva“, spunea despre Burleanu Mircea Sandu.

Răzvan Burleanu este fiul fostului fotbalist Gheorghe Burleanu. Echipa de conducere a lui Răzvan Burleanu este alcătuită din nouă persoane: Zoltan Kovacs (cetăţean belgian, fost instructor UEFA) – manager sportiv care va avea în subordine Academia Naţională de Fotbal şi staful echipei naţionale; Marketa Haindlova (cetăţean ceh, specialistă în drept european şi sportiv) – director relaţii internaţionale şi politici europene; Ovidiu Dâmbean-Creţa (doctor în finanţe) – manager financiar; Laur Chiricioiu (specialist marketing-vânzări) – manager pentru dezvoltarea activităţilor comerciale; Lucian Vişcoţel (evaluator proiecte europene) – director fonduri structurale; Aurel Ţicleanu (fost fotbalist, antrenor) – director al Biroului pentru Promovarea Fotbalului (dezvoltarea fotbalului pentru copii şi juniori, activităţi de scouting); Victoraş Iacob(fost fotbalist) – membru în Biroul pentru Promovarea Fotbalului; Ciprian Paraschiv (fost fotbalist, doctor în marketing sportiv şi reprezentant al României la Comisia Europeană) – director al Biroului pentru Dezvoltare Fotbalistică şi o persoană al cărui nume nu a fost făcut public deoarece este angajat al unei organizaţii de top din România – manager pentru dezvoltare instituţională.

 

Lăsați un comentariu