Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

 

Fost director al Agenţiei de Mediu, condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare

Fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui din perioada 2009-2012, Remus Mitrea, a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Iaşi, la opt ani de închisoare cu executare. Curtea de Apel Iaşi l-a condamnat pentru comiterea a opt infracţiuni de luare de mită şi cinci fapte de spălare de bani, comise în perioada 2010 – septembrie 2012.

Sentinţa i-a fost redusă lui Mitrea, astfel, în urma apelului făcut, cu doi ani. De asemenea, fostul şef al APM Vaslui din perioada 2009-2012 a fost obligat la plata a 1.358.669,29 lei şi 12.000 de euro reprezentând sumele pretinse, în numerar sau prin contracte cu propria firmă, de la diverse societăţi în schimbul avizelor de mediu. În plus, cele două societăţi la care Remus Mitrea era acţionar, Mitromd SRL şi Chrisrem Wind SRL Vaslui, au fost amendate cu 100.000 de lei, respectiv 60.000 de lei, fiind dispusă şi dizolvarea celor două firme de la Registrul Comerţului.

În acelaţi dosar, fostul contabil-şef al Ocolului Silvic „Ciobănaş” din cadrul Direcţiei Silvice Bacău Rodica Maxim a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, însă sub supraveghere, pentru luare de mită.

Astfel, magistraţii au respins apelul formulat de aceasta, fiind menţinută pedeapsa dată de Tribunalul Vaslui.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada 2010 – septembrie 2012, Remus Mitrea, în calitate de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vaslui, a abuzat de prerogativele funcţiei sale, a pretins de la reprezentanţii mai multor societăţi comerciale sumele totale de 1.558.142,87 lei şi 38.000 euro, pentru ca, în schimb, să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să emită în favoarea acestor firme diverse documente de reglementare şi autorizare necesare pentru desfăşurarea în mod legal a activităţii acestor firme în domenii precum dezvoltarea parcurilor eoliene sau construcţii.

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Vaslui: Fost director al Agenţiei de Mediu, condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu