Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

 

Zeci de elevi din Vaslui au primit biciclete cadou de la Chevron

Un număr de 57 de biciclete au fost făcute cadou unor copii din localitatea vasluiană Puieşti de Chevron, prin intermediul unei fundaţii. Este vorba despre o comună în care compania a primit autorizaţie pentru amplasarea unei sonde de explorarea a gazelor de şist. Elevii care au primit bicicletele au fost stabiliţi de conducerea şcolii din localitate.Bicicletele au fost oferite în cadrul proiectului intitulat „Acces la educaţie”.

Chevron s-a alăturat organizaţiei locale Procons, în proiectul «Acces la educaţie». Această iniţiativă sprijină accesul la educaţie al copiilor din zonele rurale, unde transportul până la şcoală este dificil, prin oferirea de biciclete şi echipamente de protecţie. Suntem încântaţi să participăm în Puieşti la îmbunătăţirea accesului la educaţie pentru elevii dedicaţi studiului, se arată într-un comunicat al Chevron România.

Sonda de explorare a gazelor de şist de la Puieşti va fi amplasată la 1,4 kilometri de cea mai apropiată localitate şi la 300 de metri faţă de pârâul Tutova. Suprafaţa luată în concesiune de compania petrolieră este de aproximativ două hectare.

 

Lăsați un comentariu