Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Fată de 14 ani violată de fiul unui primar din Vaslui

O fată de 14 ani a fost violată de fiul unui primar din judeţul Vaslui. Este vorba despre băiatul primarului din Găgeşti, Mihai Stupu. Adolescenta susţine că a mers cu acesta la o petrecere, cu maşina, iar la întoarcere băiatul i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu el, dar pentru că ea a refuzat, tânărul de 21 de ani a dus-o într-o pădure, a legat-o cu o funie de un copac şi a agresat-o. Mai mult, acesta l-ar fi avut drept complice pe un văr de-al său, Laurenţiu Stupu. Acum fiul primarului este acuzat de viol şi lipsire de libertate, iar vărul său de complicitate.

„Cei doi tineri au fost reţinuţi şi în prezent sunt cercetaţi pentru viol şi lipsire de libertate, respectiv complicitate la comiterea acestor fapte. Au fost prezentaţi la Parchetul Huşi cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Instanţa a decis însă ca cei doi tineri să fie cercetaţi în stare de libertate. Şi asta deoarece victima şi atacatorul s-au împăcat. Fiul primarului riscă până la 12 ani de închisoare.

 

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Fată de 14 ani violată de fiul unui primar din Vaslui | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu