Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

 

Poliţist de frontieră trimis în judecată de procurorii DNA

Un poliţist de frontieră din judeţul Vaslui a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)- Serviciul Teritorial Iaşi, în stare de arest preventiv. Ofiţer în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi. Valentin Badiu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată şase indivizi.
Gheorghe Braga, Vasile Iordachi , Igor Lisnic şi Veaceslav Mereuţă, Ivan Mustaţă, dar şi Iurie Volceanov ( ofiţer al Insectoratului General al Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova) .

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada lunii noiembrie-decembrie 2013 Vasile Iordachi, Iurie Volceanov şi  Ivan Musteaţă(ultimii doi ofițeri în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră LEOVA – R. Moldova) au inițiat/constituit un grup infracțional organizat specializat în derularea de operațiuni de contrabandă. Acestea s-au concretizat în introducerea frauduloasă, pe teritoriul României, peste frontiera verde, în perioada decembrie 2013 – mai 2014, a diverse cantități de țigări fără ca acestea să fie supuse regimului fiscal din România.

Pentru desfășurarea operațiunilor de contrabandă, membrii grupului infracțional l-au contactat, în mod repetat, pe șeful Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, județul Vaslui (unitatea de poliție corespondentă sectorului de poliție LEOVA), acesta din urmă fiind denunțător în cauză, promițându-i sume de bani (respectiv 50 euro/bax) pentru a le facilita, prin încălcarea atribuțiunilor de serviciu referitoare la controlul frontierei de stat, trecerea peste frontiera verde a coletelor cu țigări.
În perioada 27.12.2013-14.04.2014, Badiu Valentin l-a informat în repetate rânduri pe inculpatul Iordachi Vasile, conducătorul grupului infracțional, prin mesaje scurte tip SMS sau prin convorbiri telefonice, referitor la unele aspecte care ar fi putut periclita operațiunile de contrabandă desfășurate de grupul coordonat de acesta din urmă.
În modalitatea descrisă bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 659.000 lei (aprox. 150.000 euro) + reprezentând TVA și accize instituite asupra acestor produse cu regim special.

Concret, la data de 14.08.2013, Vasile Iordachi  s-a deplasat în localitatea Coşereni, judeţul Ialomiţa, de unde a achiziționat o autoutilitară, marca Mercedes.
Pentru a-şi „acoperi urmele”, cu ocazia încheierii acestui contract, inculpatul s-a prezentat ca fiind  Constantin Adrian Iacob din localitatea Uricani, judeţul Hunedoara, punând totodată la dispoziţia funcţionarului respectiv, în vederea dactilografierii contractului, o carte de identitate falsificată, tocmai în ideea ca acest document falsificat să producă consecinţe juridice „la nevoie”.
Fiind astfel îndeplinite „condiţiile logistice”, Ivan Mustaţă și Iurie Volceanov  au abordat mai mulți ofițeri din cadrul Poliției de Frontieră(printre care și pe martorul denunțător) propunându-le derularea unor operaţiuni de contrabandă cu ţigări peste râul Prut, rolul ofiţerilor români constând în crearea unei breşe în sistemul de supraveghere a frontierei necesară pentru introducerea frauduloasă pe teritoriul României a unor cantităţi de ţigări. Mai mult, denunțătorului i-au propus și recrutarea unei persoane de încredere care să „pescuiască” peste râul Prut coletele cu ţigări.
În schimbul acestor servicii denunţătorul urma să primească de la organizatorii operaţiunilor de contrabandă sume de bani aflate în raport direct cu numărul acestor colete (50 euro/colet; un colet conţine minim 500 pachete ţigări).
La data de 22 decembrie 2013,Gheorghe Braga, persoană ce a aderat la grupul infracțional, a verificat în prealabil zona vizată de operațiunea de contrabandă, fiind coordonat telefonic deVasile Iordachi. În noaptea de 22/23 decembrie 2013 s-a deplasat cu autoutilitara marca Mercedes, împreună cu o altă persoană, în zona râului Prut (Stâlpul de Frontieră 1184) în vederea preluării, de la cărăuși neidentificați, a unei cantități de aproximativ 260 baxuri cu țigări (minim 130.000 pachete cu țigări), operațiune ce a fost sistată din inițiativa membrilor grupului infracțional motivat de apariția în zonă, pe malul moldovenesc, a unui mijloc de transport suspect.
Luând la cunoştinţă de organizarea acestei operaţiuni de contrabandă la data de 27.12.2013, Valentin Badiu, l-a atenţionat Vasile Iordachi cu privire la faptul că operaţiunea era monitorizată.
Întrucât inculpatul Vasile Iordachi nu a luat la cunoştinţă în timp util de această punere în gardă venită din partea inculpatului Valentin Badiu, în seara zilei de 27.12.2013, inculpatul Vasile Iordachi (însoţit de această dată de inculpatul Igor Lisniuc) a declanşat operaţiunea de contrabandă.
Astfel, inculpatul Igor Lisnic, coordonat telefonic de Iordachi, s-a deplasat cu un autocamion marca MERCEDES împreună cu o altă persoană, în zona râului Prut (același stâlp de frontieră) de unde a preluat o cantitate de aproximativ 200 de baxuri cu țigări ce au fost trecute cu bărcile, peste frontiera verde, de un grup de cca 20-25 de cărăuși rămași neidentificați. Țigările au fost ulterior transportate în municipiul București unde au fost recuperate ca urmare a intervenției lucrătorilor Brigăzii Poliției Rutiere București ce au dispus indisponibilizarea mijlocului de transport și a unei cantități de 89.650 pachete cu țigări de proveniență moldovenească.

Potrivit unui comunicat al DNA, în zilele următoare Badiu i-a transmis lui Iordachi că nereușita operaţiunii din noaptea de 27/28 decembrie 2013 s-a „datorat” martorului denunţător.
La data de 21 ianuarie 2014, în vederea continuării activității infracționale, Iordachi  a promis denunțătorului remiterea sumei de 12.500 euro aferente operațiunii din noaptea de 27/28.12.2014, remițându-i efectiv acestuia suma de 21.000 lei (echivalentul a 5.000 euro); în aceeași zi, i-a promis aceluiași denunțător remiterea unei sume similare (12.500 euro) pentru următoarea operațiune de contrabandă ce urma a fi organizată în noaptea de 24/25 ianuarie 2014;
La data de 24 ianuarie 2014, în scopul determinării denunțătorului să-și încalce atribuțiile de serviciu legate de coordonarea și controlul dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat pentru operațiunea de contrabandă din noaptea de 24/25 ianuarie 2014, dar și pentru operațiuni viitoare, Volceanov  a promis acestuia remiterea sumei de 10.000 euro.
După întâlnirea cu denunţătorul, Iordachi  a luat legătura cu Badiu, acesta din urmă atrăgându-i atenţia că denunţătorul are instituită pază la domiciliu, sugerându-i totodată să desfășoare operațiuni de contrabandă de mai mică anvergură și prin alte locuri decât cele cunoscute..
Mai mult decât atât, pentru a-l convinge pe Iordachi  cu privire la „reaua-credinţă” a denunţătorului, Badiu i-a transmis interlocutorului său că, în realitate, denunțătorul a urmărit şi identificarea cumpărătorilor ţigărilor din municipiul Bucureşti.
În noaptea de 24/25 ianuarie 2013, o persoană ce a aderat la grupul infracțional, coordonat telefonic de inculpatul Lisnic  (ce a monitorizat zona municipiului HUSI), s-a deplasat cu un microbuz marca Iveco, în zona râului Prut (Stâlpul de Frontieră 1184), în vederea preluării unei cantități de aproximativ 50-70 de baxuri (minim 25.000-35.000 pachete cu țigări) ce au fost trecute cu bărcile, peste frontiera verde, de un grup de cărăuși rămași neidentificați, operațiune ce a fost sistată legendat (fără intervenție în flagrant) de către organele de urmărire penală, motivat de imposibilitatea asigurării controlului procedural asupra livrării, țigările fiind trecute integral de către cărăuși pe malul moldovenesc. Din monitorizarea operațiunii a rezultat că activitatea de contrabandă a fost coordonată de pe malul moldovenesc al Prutului de către inculpatul Volceanov și un grup de alte trei persoane neidentificate.
La data de 23 aprilie 2014, pentru a-și asigura sprijinul denunțătorului în ce privește sistemul de supraveghere al frontierei de stat, Iordachi i-a promis acestuia remiterea sumei de 7.500 euro aferentă operațiunii din 27/28.12.2013, în completarea sumei de 5.000 euro remisă deja la data de 21 ianuarie 2014, precum și suma de 20.000 euro, pentru a-i permite introducerea frauduloasă pe teritoriul României a unei cantități de aproximativ 600 colete țigări.
La data de 14.04.2014, inculpatul Badiu l-a avertizat din nou că există posibilitatea de a fi în căutat de organele de poliție.
La data de 2 mai 2014, Mustaţă, Volceanov şi Iordachi, dar şi Lisnic au coordonat introducerea frauduloasă, pe teritoriul României, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal (frontiera verde, respectiv în zona stâlpului de frontieră SF 1183, pe raza localității Lunca Veche, județul Vaslui) cantitatea de aproximativ 125 baxuri cu țigări ce nu aveau aplicate banderole fiscale emise de autoritățile române și care urmau a fi introduse ilegal pe teritoriul României de ceilalți membri ai grupului infracțional, urmând a fi preluate de pe malul românesc al râului Prut de către Mereuţă Veaceslav  cu o autoutilitară marca IVECO.
La data de 2 mai 2014, a fost realizată prinderea în flagrant a membrilor grupului infracțional,  în zona stâlpului de frontieră SF 1183, pe raza localității Lunca Veche, județul Vaslui, ocazie cu care a fost depistată abandonată (pe malul românesc al râului Prut) cantitatea de aproximativ 2.500 pachete de țigări (cinci baxuri), precum și două bărci gonflabile, iar pe malul moldovenesc au fost identificate aproximativ 120 baxuri cu țigări.
În cauză  s-au confiscat două autoutilitare, Mercedes şi Iveco, suma de 21.000 lei, cantitatea de 89.650 pachete ţigări, dar şi cantitatea de 2.500 pachete ţigări. În plus, au fost confiscate  două bărci pneumatice marca Kolibri, de culoare verde, două vâsle de culoare neagră din material plastic şi o rolă din plastic de culoare neagră, pe care este înfăşurată o funie din material sintetic de culoare neagră – bunuri ce au fost folosite la operaţiunea de contrabandă., sumele de 22 lei (RON), 15.000 forinţi şi 50 euro – ce au fost ridicate de la inculpatul Lisnic şi  sumele de 237 lei (RON), 300 euro şi 753 lei moldoveneşti – ce au fost de la inculpatul Iordachi.


Lăsați un comentariu