Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

 

Vameşii corupţi de la Albiţa cer şpaga confiscată înapoi

Tupeu incredibil al vameşilor cercetaţi pentru luare de mită de la Albiţa. Ei cer înapoi şpaga confiscată de procurorii DNA. Anchetatorii au găsit în casele celor 22 de vameşi nu mai puţin de 150.000 de euro, bani pe care nici până la această oră nu i-au putut justifica.

Cei 22 de vameşi de la Albiţa cercetaţi într-un dosar de corupţie cer în instanţă returnarea şpăgii confiscate de procurori.

Anchetatorii au găsit în casele vameşilor 150.000 de euro, bani pe care oamenii nu i-au putut justifica.

Unii dintre ei au invocat că își țineau economiile în monede mai sigure, alții că le-au primit de la rude din străinătate, potrivit rol.ro.

Cea mai mare sumă confiscată, pentru care se solicita restituirea este 34.915 euro, 3.153 dolari SUA și 50 lire sterline, bani ridicați de la locuința fostului adjunct al Vămii Albiță, Eugen Cristescu.

Cererea de restituire a fost făcută de o rudă de-a acestuia, care invocă că i-ar fi trimis banii cu titlu de împrumut.

Lăsați un comentariu