Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

 

Accident cu un mort şi doi răniţi la Micleşti

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, marţi dimineaţă, într-un accident rutier care a avut loc pe DN24. Marian G., de 39 de ani, din comuna Ghidigeni, din județul Galați, conducea o autoutilitară pe DN 24, din direcția Iași către Vaslui. Într-o curbă periculoasă la dreapta, în afara  localității Miclești, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Autovehiculul a pătruns pe sensul opus de mers și a ajuns în rigola de lângă marginea stângă a părții carosabile, având în vederea sensul de deplasare al autovehiculului. Echipajele medicale ajunse la fața locului au preluat doi pasageri din autovehiculul respectiv, o femeie de 35 ani  și un tânăr de  17 ani, ambii din județul Galați, pe care i-au transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale. Femeia a fost diagnosticată cu „fractură bazin”, iar tânărul cu „politraumatisme prin accident rutier”. Conducătorului auto i s-a acordat asistență medicală la locul producerii accidentului, însă urmare a leziunilor grave suferite, acesta a decedat.

Potrivit poliţiştilor, în cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Lăsați un comentariu