Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

 

Fetiţă de trei ani, bătută crunt de asistenta maternală

O fetiţă de trei ani, aflată în grija unui asistent maternal, în localitatea vasluiană Perieni, a ajuns, joi, la spital, cu traumatisme serioase, după ce a fost bătută de femeia care o luase în plasament.

Fetiţa a fost transportată la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, în urma unei reclamaţii anonime care sesiza că fetiţa a fost supusă unor abuzuri fizice.

Medicii au stablit că are o contuzie toraco-abdominală.

Fetiţa avea semne de abuz fizic, comportamentul asistentului maternal fiind unul incalificabil, ce nu poate fi tolerat. Femeia la care copilul se afla în plasament a recunoscut că i-ar fi dat două palme. Noi am declanşat o anchetă internă şi se vor lua imediat măsurile ce se impun în astfel de situaţii„, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Sesizaţi de către reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Bârlad, poliţiştii vasluieni au început cercetările în acest caz, întocmind dosar penal pe numele asistentei maternale.
Sursa: RomaniaTv

Lăsați un comentariu