Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

 

Paşapoate, cărţi de identitate şi permise de conducere false depistate într-un microbuz, la Albiţa

pasapoartePoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa împreună cu inspectorii vamali au descoperit, în bagajele personale ale unui conducător auto, împachetate în hârtie de ziar lipită cu bandă adezivă, cinci paşapoarte, cinci permise de conducere şi cinci cărţi de identitate.

La sfârşitul săptămânii trecute, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa /I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Ion P., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 38 de ani, conducând un microbuz ce efectua curse pe relaţia Republica Moldova – Italia.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, într-unul dintre bagajele personale ale lui Ion P., echipa de control a descoperit, împachetate în hârtie de ziar lipită cu bandă adezivă, cinci paşapoarte, cinci permise de conducere şi cinci cărţi de identitate.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentele descoperite, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentele în cauză nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false sau falsificate.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost contactat telefonic de un cetăţean moldovean, domiciliat în Italia, care l-a rugat să îi aducă documentele în cauză, urmând ca la predarea acestora Ion P. să primească 5 euro pentru fiecare document. Acesta a mai adăugat că nu are cunoştinţă despre faptul că documentele erau falsificate, el trebuind doar să le transporte în Italia.

În cauză, cercetările continuă, documentele fiind ridicate de către poliţiştii de frontieră în vederea efectuării unor expertize.

 

Lăsați un comentariu