Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Polițist local acuzat că a agresat două femei, una fiind însărcinată

 O femeie din Bârlad susține că a fost îmbrâncita şi ea şi fiica ei, gravidă în 8 luni, de un agent de la Poliţia Locală. Şi asta, după ce a încercat să-şi apere fiul, un adolescent de 15 ani, care fusese amendat cu 100 de lei, câteva ore mai devreme, pe motiv că a aruncat cu pietre în poarta unei şcoli din oraş. Polițistul în cauză a negat acuzațiile, însă femeia este hotărâtă să apeleze la justiție.

Incidentul s-a petrecut în curtea şcolii 9 din Bârlad. Poliţistul în civil l-ar fi ridicat pe adolescent și pe încă doi prieteni, care aruncau într-o poartă cu pietre, i-a dus la poliție, unde i-a amendat cu 100 de lei pentru distrugere. Spre seară, băieţii au revenit pe terenul de sport unde au fost din nou zăriţi de sectorist. Mama adolescentului susţine că polițistul ar fi vrut să îi ducă din nou la secţie, însă un prieten a anunțat-o. Femeia a venit într-un suflet, împreuna cu fiica de 22 ani şi a cerut explicaţii, mai ales ca omul legii îl ţinea nefiresc de cap pe copil. Omul ar fi împins-o pe ea şi pe fiica acesteia, provocându-i răni.

„A venit în curtea şcolii şi l-a luat pe băiat şi a chemat echipajul să îl ducă la poliţie, că nu are voie să stea în curtea şcolii. Mai erau copii. L-a luat la poliţie nu ştiam nimic. A fost amendat cu 100 lei. (…) Eram cu fata de 22 ani şi am fost acolo. L-am întrebat ce se întâmplă. Îl ţinea pe băiatul meu de ceafă şi mi-a explicat că băiatul meu arunca cu piatra şi nu e voie în curte la scoala 9. Am vrut să-l iau acasă, el m-a împins, eu eram cu un copil de 2 ani în braţe, în poarta şcolii. Dacă nu era poarta, cădeam. A luat-o pe fată, gravidă în 8 luni, şi a împins-o şi pe ea.”, povestește mama adolescentului.

Femeia a depus memorii solicitând să nu îi mai fie hărțuit copilul. Recunoaște ca fiul ei este neastâmpărat, însă nu trebuia dus la secția de poliție fără știrea ei.
În schimb, polițistul are o altă versiune. El susține că băiatul a avut un compotament necivilizat față de polițist și că nu a îmbrâncit femeia. În ciuda celor declarate superiorilor săi, oamenii din zonă sunt de partea femeii care a reclamat incidentul.

„Ca mama aş lua atitudine, aş merge departe, nu e normal. Poliţia trebuie să ne protejeze, nu să ne bată pe stradă.”, spune o localnică.
„L-a luat de 2 ori într-o zi fără ştirea mamei. A doua oară cu mama de faţă a trântit-o. Mai era o fată însărcinată îmbrâncită. Ce să mai spui de domnii poliţişti, dacă asta e lege? Cum trebuie să procedeze? Ca un părinte. Cheamă mama, tata, e minor. Nu îl baţi.”
Cazul a intrat deja în atenția oamenilor legii care au demarat o anchetă.

Sursa: ESTTV.ro

Lăsați un comentariu