Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

Mercedes cu peste 6.600 de țigări, depistat la Albița

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali au descoperit 6.620 ţigarete de provenienţă Republica Moldova, ascunse în filtrul de aer, sub bancheta din spate precum şi în roata de rezervă a unui autoturism condus de un cetăţean român.

Vineri, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Gheorghe P., în vârstă de 49 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, cantitatea totală de 6.620 ţigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova, ascunse în filtrul de aer, sub bancheta din spate precum şi în roata de rezervă a autoturismului.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 1.490 lei şi sancţionarea contravenţională a persoanei în cauză cu amendă în valoare de 7.000 lei”, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Lăsați un comentariu