Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

Polițist vasluian, medaliat la Campionatul european de unifight

PremiereSăptămâna trecută, în municipiul Ploiești, s-a desfăşurat Campionatul European de lupte full contact – Unifight, unde un polițiști al I.P.J. Vaslui a câștigat medalia de argint. În perioada 18-22 iulie a.c., la Sala Sporturilor „Leonard Doroftei” din municipiul Ploiești s-a desfășurat Campionatului European de UNIFIGHT pentru seniori.

Competiția a adunat la start 150 de participanți din Federaţia Rusă, Republica Moldova, Bulgaria, Turcia, Italia, Portugalia, Finlanda, Germania, Republica Belarus, Republica Azerbaidjan şi România. Concurenții s-au întrecut pe categorii de greutate, la stilurile de luptă light contact și full contact.
Primele zile ale competiției au fost rezervate stilului de luptă light contact, iar în celelalte zile s-a desfășurat competiția full-contact. Concurenții, fete și băieți, au intrat pe traseu și în ring pe categorii de greutate.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui a fost reprezentat de un poliţişt din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care s-a întors cu o medalie de argint. Astfel, agentul şef adjunct Huzum Petronel a devenit vicecampion european la categoria 95 kg.

Unifight reprezintă un sistem sportiv care se caracterizează prin manifestarea complexă a tuturor calităților fizice ale practicanților acestui sport.
Sistemul cuprinde două etape consecutive, bazate pe întrecerea fizică:
• prima etapă, eliminatorie, constă în parcurgerea pistei cu obstacole și proba de tir;
• a doua etapă constă în lupta corp la corp pe ring, la un minut după parcurgerea primei probe. În confruntarea din ring se pot folosi orice fel de tehnici: judo, kickboxing, box, karate.

Lăsați un comentariu