Marti 03 Decembrie 2024, Actualizat acum 337 zile 12:00 am

 

Informare meteo de vreme rea. Ce anunță meteorologii!

harta-300x213Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică dimineață, o informare meteorologică valabilă de duminică la amiază și până luni dimineață la ora 9.00.

Potrivit acesteia, în cea mai mare parte a teritoriului va ploua, iar trecător în Subcarpaţii Moldovei şi în estul Transilvaniei se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10…15 l/mp, iar în nord-vest, centru şi est izolat 20…25 l/mp.

În Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în cursul serii şi al nopţii de duminică spre luni (16/17 octombrie), precipitaţii predominant sub formă de ninsoare vor fi şi în Carpaţii Meridionali.

Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile sudice, cu viteze ce vor depăşi la rafală 40…50 km/h, iar pe crestele montane 60 km/h, viscolind ninsoarea.

Lăsați un comentariu