Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Fiul unui judecător şi alţi patru tineri, arestaţi pentru trafic de droguri

Cinci tineri, cu vârste între 18 şi 26 de ani, printre care şi fiul unui fost judecător, au fost arestaţi pentru trafic şi consum de droguri de risc.
În ultimul an, tinerii din municipiile Huşi, Vaslui, Botoşani şi din judeţul Iaşi au vândut stupefiante unor studenţi şi elevi din municipiile Huşi şi Iaşi.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, cei cinci tineri au constituit grupul infracţional în anul 2012, cu scopul de a procura şi comercializa droguri de risc în rândul studenţilor şi elevilor din Huşi şi Iaşi.

În baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Vaslui, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au făcut percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, în urma cărora au fost ridicate 21 de grame de canabis, cinci comprimate de Ecstasy şi mai multe plicuri cu substanţe etnobotanice. În urma anchetei, s-a stabilit că unii membri ai grupului au decis să comercializeze droguri pentru a-şi asigura banii necesari consumului propriu„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

În urma descinderilor la locuinţele suspecţilor, magistraţii Tribunalului Vaslui au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele acestora  sub acuzaţiile de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu şi organizarea activităţii de trafic de droguri de risc.

Lăsați un comentariu