Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit un autoturism marca Mercedes Benz ML 250, în valoare de aproximativ 57.000 euro, care fusese declarat furat din Italia.
Luni, în jurul orei 15.00 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Tudor T., în vârstă de 27 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz ML 250 Bluetec 4Matic, aparţinând unei firme de leasing din Italia.
La controlul de frontieră, tânărul nu a putut prezenta procura din partea firmei de leasing.
În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează fiind furat din Italia, de la sfârşitul lunii iulie 2014.
Şoferul a declarat că, luni, a fost contactat de un prieten care l-a rugat să ia autoturismul dintr-o parcare din municipiul Iaşi şi să-l ducă în localitatea Chişinău. Acesta a mai adăugat că nu a avut cunoştinţă despre faptul că autoturismul a fost declarat furat.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui Tudor T., lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, autoturismul în valoare de 57.000 euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.