Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

 

Percheziții la Consiliul Județean Vaslui, dar și la mai multe primării. Vezi motivul!

 Procurorii DNA fac percheziţii, marţi dimineaţă, în Bucureşti şi în cinci judeţe, la peste 60 de adrese. Aceștia au descins şi în sediul Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, al Prefecturii şi sediile a trei primării din judeţ, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene.

În acest dosar privind fraude cu fonduri europene au loc percheziţii la peste 60 de adrese din Bucureşti şi cinci judeţe, fiind vizate sediul CJ Vaslui, al Prefecturii şi sediile a trei primării din localităţile Şuletea, Murgeni şi Ştefan cel Mare, din judeţul Vaslui, dar şi sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii de la Serviciul Teritorial Iaşi fac cercetări în două cauze penale care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011-2015.

Lăsați un comentariu