Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

Zeci de vasluieni au rămas fără ajutoare de încălzire. Vezi de ce!

Zeci de familii din Vaslui au rămas fără ajutoarele de încălzire în urma verificărilor efectuate de Agentia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Vaslui.

În cursul lunii trecute, autorităţile locale au efectuat 2.476 de anchete sociale, în urma cărora au fost sistate 28 ajutoare pentru încălzire. Din momentul în care au fost operate încetările de plăti, în termen de trei luni, primăriile trebuie să recupereze sumele şi să le vireze la AJPIS Vaslui, bani care vor ajunge la bugetul statului. Listele cu familile care vor fi verificate în continuare sunt întocmite nominal de către AJPIS Vaslui şi vizează în mod special cazurile vulnerabile. Familiile care au făcut declaraţii pe propria răspundere eronate vor fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei. Sancţiunile vor fi aplicate de către autorităţile locale şi Inspecţia Socială.

În urma verificărilor din luna ianuarie au fost date 34 de sancţiuni.
Declararea unui număr mai mare de membri de familie sau venituri mai mici, în scopul de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiunea de fals, uz de fals şi înşelăciune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal. La completarea cererii pe propria răspundere, titularul are obligaţia de a completa corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.

Lăsați un comentariu