Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Plouă cu reclamaţii la Vaslui! Oameni nemulţumiţi că nu au primit alocaţiile la timp

Zeci de reclamaţii ale vasluienilor la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale  din cauza întârzierii plăţii alocaţiilor cu câteva săptămâni. La nivelul judeţului Vaslui sunt în plată 94.514 alocaţii de stat pentru copii şi 1.982 indemnizaţii pentru creşterea copilului de până la doi sau trei ani.

“Telefoanele au sunat continuu la agenţie cu privire la aceste întârzieri, prin care oamenii ne cereau explicaţii când îşi vor putea ridica banii de la bancomate. Am încercat să le explicăm că banii le vor intra în conturile personale. Noi am transmis la timp borderourile către bănci, însă cele şase zile libere consecutive au făcut ca ziua normală de plată să fie decalată. Deci aceste întârzieri nu sunt generate de lipsa banilor”, a declarat, directorul AJPIS Vaslui, Sorin Prepeliţă.

Lăsați un comentariu