Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

 

Un tânăr a fost arestat după ce a băgat doi bătrâni în spital pentru 10.000 de lei

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din localitatea vasluiană Popeni, a fost arestat preventiv, marţi, pentru tâlhărie. Acesta împreună cu un prieten de-al său au bătut doi bătrâni până i-au băgat în spital şi le-au furat 10.800 de lei şi un telefon mobil.

Cei doi bătrâni, 80 şi 83 de ani, au avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

Potrivit Poliţiei, cei doi tineri au intrat peste victime, în locuinţa acestora din Boţeşti, într-una din nopţile trecute, având feţele acoperite cu cagule pentru a nu fi recunoscuţi.

Organele de anchetă au desfăşurat, în baza unei autorizaţii emise de Judecătoria Huşi, şi o percheziţie domiciliară la locuinţa unuia dintre tineri, unde a fost găsită suma de 3.200 de lei. De asemenea, poliţiştii au recuperat şi telefonul mobil sustras”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Cel de-al doilea tânăr  este căutat în continuare de către poliţişti.

Lăsați un comentariu