Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Peste 13.000 de ţigarete ascunse în cutii de bomboane, într-un autocar

Traficanţii de ţigări găsesc tot felul de metode pentru a face rost de bani, ilegal, din afacerile cu ţigări de contrabandă. Duminică seara, în Vama Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, conducând un autocar,  Valeriu S., cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 50 de ani.

Pentru valorificarea unei informaţii aflate în lucru, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autocarului, ocazie cu care a fost descoperită, ascunsă şi nedeclarată în cutii de bomboane şi în două genţi de tip rucsac, cantitatea de 13.120 ţigarete diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform prevederilor legale a fost dispusă măsura reţinerii ţigaretelor, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

 

Lăsați un comentariu