Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

 

Razie la Bârlad! Vezi ce au descoperit poliţiştii!

În această săptămână, pe raza municipiului Bârlad, a fost organizată o razie pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică prin prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională.

La această acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției municipiul Bârlad, polițiști locali, jandarmi și reprezentanți ai Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Bârlad. S-a urmărit identificarea persoanelor care comit fapte contrare legii, depistarea celor care încalcă normele legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, precum şi prevenirea activităţilor comerciale ilicite şi depistarea persoanelor care nu respectă legislaţia în domeniu.

Pe parcursul desfăşurării raziei, au fost legitimate peste 250 de persoane şi au fost verificaţi 12 agenţi economici şi alţi 6 comercianţi ambulanţi. De asemenea, au fost controlate 85 autovehicule, ocazie cu care polițiștii au reţinut 4 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale persoanelor care au săvârşit fapte de natură contravenţională, valoarea amenzilor fiind de 9.755 lei.

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Bârlad, acționând pe linia identificării persoanelor urmărite în temeiul legii, au pus în aplicare 3 mandate de executare a pedepsei închisorii.

În primul caz, a fost identificat la adresa de domiciliu Z. Relu, de 41 ani, din municipiul Bârlad. Pe numele acestuia, Judecătoria Bârlad a emis mandat de executare a pedepsei de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală.

Alți 2 bărbați din municipiul Bârlad, H. Sorin, de 34 ani și D. Marian, de 35 ani, au fost identificați și reținuți de către polițiștii bârlădeni, care au pus în aplicare  mandatele de executare a pedepsei închisorii de câte 2 ani, emise de Judecătoria Bârlad. Aceștia, în anul 2012, au săvârșit o infracțiune de furt din locuință.

Cei 3 bărbați, cunoscuți cu antecedente penale, au fost conduși la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepselor.

Lăsați un comentariu