Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Ce a făcut o femeie din Bârlad care a găsit un portofel plin cu bani pe stradă

O femeie de 51 de ani din municipiul Bârlad a dat dovadă de o onestitate cum rar mai întâlnim în ziua de astăzi. Femeia a găsit, miercuri, un portofel plin cu acte, carduri bancare, dar şi cu suma de 458 de lei, pe stradă,  în  apropierea unei  cofetării. Ea a mers cu el la Poliţie şi l-a predat oamenilor legii pentru a găsi proprietarul.

Pe baza documentelor găsite, polițiștii au stabilit faptul că bunurile aparţin unui tânăr din comuna Perieni. Acesta a fost invitat la Poliţia municipiului Bârlad, unde i-au fost predate documentele şi banii.

În aceeași zi, un tânăr de 26 ani, din municipiul Bârlad a predat la Poliția municipiului Bârlad o mapă care conținea mai multe acte personale. Polițiștii au identificat proprietarul, un bărbat din municipiul Bârlad, iar documentele i-au fost restituite.

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Ce a făcut o femeie din Bârlad care a găsit un portofel plin cu bani pe stradă | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu