Potrivit unui bilanţ al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, anul trecut, poliţiştii de frontieră au confiscat nu mai puţin de 36 de arme şi aproximativ 100.000 de unităţi de muniţie, majoritate neletale, după ce au fost desciperite la diverse persoane care încercau să treacă graniţa.
„Pe linia infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, au fost constatate 19 infracţiuni, ocazie cu care au fost confiscate 36 arme şi 113.724 unităţi muniţie, majoritatea neletale. Evenimentele înregistrate au scos în evidenţă faptul că infracţiunile constatate pe această linie au fost comise din neglijenţa celor care efectuau transportul, aceştia nesolicitând autorizaţii necesare introducerii armelor în România”, se arată în comunicat.
Cele mai multe dintre ele au fost descoperite în Vama Albiţa din Vaslui.
În ianuarie 2013, un bărbat de 57 de ani, care conducea un autocamion a vrut să treacă graniţa spre Republica Moldova. La un control al poliţiştilor s-a constatat că o parte din marfa transportată constă în 14 carabine tir, 10 pistoale cu aer comprimat şi muniţia aferentă acestora.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că armele fac parte din categoria armelor neletale cu aer comprimat, pentru acestea fiind obligatorie o autorizaţie din partea Poliţiei de Frontieră.
Bărbatul a declarat că a încărcat coletele din Bucureşti şi nu cunoştea faptul că pentru marfa transportată era necesară obţinerea unor autorizaţii speciale. El s-a ales cu dosar penal.
De asemenea, în ziua de 10 aprilie 2013, tot la Albiţa, judeţul Vaslui, s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a ieşi din ţară, Vadim T., în vârstă de 31 ani, care conducea o autoutilitară marca Mercedes. La controlul de frontieră, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, într-unul din coletele transportate, un pistol cu bile marca “STI” model “Duty One”, cal. 4,5 mm, 1140 proiectile metalice şi 9 capsule cu gaz sub presiune. Şi el s-a ales cu dosar penal.