Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

 

Proxenetul care îi aproviziona pe fotbaliştii de la FC Vaslui cu prostituate rămâne după gratii

Foto Adevarul

Magistraţii Tribunalului Vaslui au admis, marţi, propunerea procurorilor de prelungire a arestării preventive  a proxenetului Viorel Rusu, care este acuzat pentru că a racolat mai multe tinere, printre care şi minore, şi le-a exploatat sexual. Printre cei cărora vasluianul le plasa fetele se numără şi fotbalişti de la Fc Vaslui. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Viorel Rusu, de 48 de ani, şi-a început „activitatea” din anul 2011. El caza fetele în locuinţa sa din municipiul Vaslui , dar şi în alte apartamente închiriate. Toţi banii pe care fetele îi scoteau din prestaţiile sexuale erau luaţi de Rusu, iar în momentul în care fetele împlineau vârsta majoratului erau exploatate sexual în în Irlanda şi, respectiv, Elveţia, prin intermediul altei persoane.

Victimele erau obligate să trimită periodic importante sume de bani ce erau ridicate, în general, de la serviciile Western Union prin intermediari sau personal.

Lăsați un comentariu