Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un reputat medic bârlădean şi-a transformat o pacientă de 16 ani în amantă, fiind suspectat că a omorât-o. Procurorii au închis ancheta!

Procurorii vasluieni au clasat, joi, dosarul în care medicul chirurg Octavian Marcu, din Bârlad, a fost suspectat că a omorât o fostă pacientă, în vârstă de 16 ani, cu care întreţinea relaţii sexuale în camera de gardă a spitalului. Deşi fata nu a apărut, anchetatorii spun că nu există probe care să arate că nu ar mai fi în viaţă. La scurt timp după dispariţie, în martie anul trecut, trei persoane au declarat că au văzut-o în Bârlad.

Pe 8 martie 2013, Elena Motaş, din satul Ciocani a sesizat Poliţia Bârlad ca fiica sa Motaş Adriana, născută pe 18 martie 1996, a dispărut de la şcoală în jurul orelor 15.30 – 16.00. Nu a precizat data dispariţiei, dar din cercetări a reieşit că a dispărut pe 5 martie 2013. O zi mai târziu, pe 9 martie, Octavian Marcu a depus o plângere penală la poliţie, arătând că este şantajat de Motaş Adriana şi prietenul ei, Ştefan Tofan, arătând că pe 3 martie 2013 cei doi i-au solicitat suma de 3.500 lei ca să nu facă publică relaţia pe care medicul o avea cu minora. Elevă în clasa a X-a la Liceul „Alexandru Ioan Cuza”, Adriana făcea zilnic naveta de la Ciocani la Bârlad cu autobuzul.

În perioada 26 iulie – 3 august 2012, adolescenta a fost internată la Spitalul Elena Beldiman din Bârlad, cu diagnosticul „abces cutanat, furuncul şi furuncul antracoid cu alte localizări”, fiind tratată de medicul Octavian Marcu.  O lună mai târziu, tânăra a ajuns din nou la spital, de această dată fiind internată cu diagnosticul „apendicită acută catarală”, fiind operată de acelaşi medic. ”Potrivit declaraţiilor medicului, după operaţia de apendicită, minora i-a propus să întreţină relaţii sexuale orale, iar el a fost de acord, întreţinând raport sexual oral în camera de gardă a spitalului.
Când a venit la spital, după câteva zile, minora i-a solicitat medicului o sumă de bani pentru raportul sexual oral întreţinut anterior, astfel încât Marcu Octavian i-a dat suma de 50 de lei. Ulterior, cei doi au continuat să întreţină relaţii sexuale, de fiecare dată în camera de gardă, medicul plătind contravaloarea acestora cu sume între 50 şi 100 lei”, spun procurorii. În urma cercetărilor, anchetatorii au descoperit că tânăra de 16 ani întreţinea relaţii sexuale contra cost şi cu alţi bărbaţi, numărul de telefon fiind lăsat la taximetrişti pentru a putea fi dat bărbaţilor care erau interesaţi de astfel de relaţii. Tarifele pentru prestaţiile sexuale variau, spun procurorii, între 20 şi 50 de lei. Cum a început şantajul împotriva doctorului În aceeaşi perioadă de aproximativ un an şi jumătate, minora avea şi un iubit oficial, Ştefan Tofan. În noiembrie 2012, acesta a plecat la muncă în străinătate, de unde s-a întors pe 2 februarie 2013. După sosirea în ţară, Tofan a observat că prietena sa, căreia toată lumea îi spunea „Adina”, primeşte diferite mesaje pe telefon, motiv pentru care a suspectat-o că întreţine relaţii intime şi cu alţi bărbaţi.

Confruntată cu mesajele din telefon, tânăra a recunoscut că întreţine relaţii sexuale cu doctorul Marcu, şi că primeşte de la acesta diferite sume de bani. Pentru a se convinge, iubitul fetei l-a sunat pe doctorul Marcu, care însă a negat. Începând cu 3 martie, doctorul Marcu a început să primească mesaje pe telefon de la Adriana Motaş, cerându-i să se întâlnească pentru a discuta ceva personal cu el.

După-amiaza, când medicul se pregătea să înceapă vizita la pacienţii internaţi în cadrul Secţiei Chirurgie, tânăra a venit la spital cu prietenul acesteia. S-a întâlnit singură cu Marcu, spunându-i acestuia că prietenul ei a aflat de relaţia dintre ei şi că o obligă să ceară bani ca să nu facă publică relaţia. Seara, când chirurgul a plecat de la spital pentru a se întâlni cu un prieten, Adriana Motaş, împreună cu Ştefan Tofan, aflaţi în maşina acestuia din urmă, au plecat în urmărirea sa. „Marcu Octavian s-a întâlnit cu prietenul său şi, în timp ce stăteau de vorbă, a oprit maşina şi Ştefan Tofan iar minora a coborât, a mers la medic şi i-a reproşat că nu vrea să stea de vorbă cu ea. Marcu Octavian i-a spus că vor vorbi mai târziu.”, se arată în rezoluţia procurorilor. Parcursul adolescentei de 16 ani, refăcut de procurori arată că pe 4 martie fata a plecat de acasă cu autobuzul de ora 10.00 către Bârlad. S-a întâlnit cu prietenul ei, absentând de la şcoală. Seara, Adriana a sunat-o pe mamă anunţând-o că nu va mai ajunge acasă deoarece merge la o petrecere. În realitate, ea şi-a petrecut seara cu iubitul ei.

Terorizat de mesajele telefonice ale Adrianei Motaş, care îl ameninţa că îi va spune soţiei despre relaţia lor, pe 5 martie, la ora 6 dimineaţă, doctorul Marcu i-a trimis un mesaj adolescentei întrebând-o ce sumă doreşte. Minora i-a cerut 3.500 lei şi, de comun acord au stabilit să se întâlnească în după-amiaza aceleiaşi zile. În jurul orelor 13.00 Adriana a ajuns la şcoală şi, întrucât i se descărcase telefonul, a împrumutat unul de la o colegă, în care a pus propria cartelă. Potrivit listingului, în timp ce era la şcoală, Adriana Motaş a trimis mesaje şi a vorbit de mai multe ori, atât cu doctorul Marcu, cât şi cu Ştefan Tofan. Ultimul apel de pe cartela telefonică folosită de tânăra de 16 ani a fost înregistrat la 15.50 după care a înapoiat telefonul colegei. Profitând de pauză, Adriana a plecat să se întâlnească cu medicul Marcu, pe o stradă în apropierea liceului. Cu Ştefan Tofan stabilise să se întâlnească la orele 16.30, după ce termina cursurile.  „La ora 16.00, minora s-a întâlnit cu medicul, acesta venind la întâlnire cu un autoturism marca Mitsubishi Pajero”.

Potrivit declaraţiilor medicului, minora s-a urcat pe scaunul din dreapta faţă şi l-a întrebat dacă i-a adus banii. Marcu Octavian i-a spus că nu are decât 2.000 lei, iar Motaş Adriana s-a mulţumit cu această sumă şi i-a cerut medicului să o ducă la ieşirea din Bârlad, spre Bucureşti  şi să o lase la intersecţia drumui European cu drumul care merge spre Podul Turcului. Marcu Octavian a afirmat că a dus-o pe fată la intersecţie şi a lăsat-o dincolo de sensul giratoriu, într-un scuar pe partea dreaptă şi de atunci nu a mai văzut-o”, a precizat procurorul Alice Ruja.

Doctorul a picat testul poligraf Pe 20 mai, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor asupra Adrianei Motaş. Suspiciunile poliţiştilor au apărut după ce au constatat că medicul Marcu, audiat în cazul plângerii pentru şantaj, minţise în legătură cu relaţia ce a avut-o cu Adriana Motaş. Mai exact, chirurgul a negat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta, susţinând că o ajuta cu sume modice de bani pentru a-şi cumpăra rechizite şi cărţi, fata fiind o elevă cu rezultate bune la învăţătură. De cealaltă parte, martorii audiaţi au spus poliţiştilor că relaţia amoroasă dintre doctor şi adolescenta de 16 ani era de notorietate. Fiind considerat un caz deosebit de grav, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au trimis la începutul lunii iulie doi specialişti pentru a sprijini cercetările anchetatorilor vasluieni. Printre ei se află şi comisarul şef Csabo Kiss, doctor în psihologie, şeful Laboratorului de expertiză poligrafică din cadrul IGPR, considerat cel mai titrat expert judiciar în materie de testare poligrafică din ţară.  Supus testării poligrafice, dotorul Marcu a picat întrebarea referitoare la omor, constatându-se că a avut comportament simulat. Audiat pe parcursul unei nopţi întregi, chirurgul Marcu declarase că a avut de gând să plătească pe cineva pentru a scăpa de fată, însă nu şi-a dus planul la îndeplinire. Ulterior a susţinut că, după ce a luat fata de la şcoală, a predat-o, la ieşirea din Bârlad, la trei indivizi care aveau un BMV negru. Întrebat de anchetatori dacă ştie unde este fata, doctorul Marcu a declarat că nu poate să spună, că nu se mai poate face nimic pentru ea. Ulterior, a revenit asupra tuturor declaraţiilor, spunând că a fabulat şi nimic din ceea ce a afirmat nu este adevărat, motivând că este labil psihic! Pe 13 iulie anchetatorii au descins la proprietăţile doctorului Marcu din municipiul Bârlad, în căutarea de probe. Două echipaje de criminalişti au descins simultan.

La Spitalul “Elena Beldiman”, poliţiştii au scotocit camera de gardă, unde mediul întreţinea relaţiile sexuale cu minora. O altă echipă coordonată de procurorul Alice Ruja s-a deplasat la Bădeana, unde Octavian Marcu şi soţia deţin un teren. Însoţiţi de un câine de urmă, poliţişti au scotocit toată grădina, fără însă a descoperi vreo probă preţioasă. După descinderea de la Bădeana, criminaliştii au percheziţionat autoturismul, un Mitsubishi Pajero, cu care doctorul a transportat fata în ziua dispariţiei. De aici au fost ridicate mai multe probe ce urmează a fi expertizate. Niciuna dintre probe nu avea să vină în susţinerea ipotezei de omor. „Din probele administrate până în prezent, nu a reieşit niciun indiciu că minoa ar fi fost omorâtă, ci dimpotrivă, există probe că aceasta era în viaţă la ziua dispariţiei”, a precizat procurorul criminalist Alice Ruja, cea care a coordonat ancheta.

Trei persoane audiate de procurori au declarat că au văzut-o pe Adriana Motaş după data anunţării dispariţiei. Este vorba de un vecin al familiei Motaş care a declarat procurorilor că a văzut-o pe fată de două ori, o dată în timp ce era singur şi a doua oară când era cu soţia. O altă femeie, vânzătoare la Piaţa Bârlad a declarat, la rându-i, că a văzut-o pe Adriana Motaş după data dispariţiei, fiind însoţită de un bărbat. A strigat-o însă fata, deşi a privit-o, nu i-a răspuns şi şi-a continuat drumul. Mai mult, la două săptămâni după dispariţie, iubitul fetei a primit un mesaj pe telefonul său mobil cu următorul conţinut: ”Puf nu fi supărat. Am plekat să te acoper pe tn. Sunt bn la Buc lucrez la un club. Ast e tel la colega mea. Vb cu mama si zi că mă întorc când se termină tot. Adina.”

Din verificările procurorilor a reieşit că această cartelă a fost cumpărată şi activată în luna decembrie 2012, însă a fost folosită doar pentru a trimite mesajul din 18 martie. Potrivit anchetatorilor, modul de scriere, de adresare, prescurtările erau specifice celor folosite de Adriana Motaş. Cum nu au reuşit să găsească probe care să demonstreze că fata de 16 ani este moartă, în această săptămână procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au clasat dosarul pentru infracţiunea de omor, declinând competenţa colegilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirilor infracţiunii de şantaj şi act sexual cu un minor. Scandalul sexual l-a costat cariera politică Octavian Marcu a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Bârlad la ultimele alegeri locale, fiind surclasat de PSD-istul Constantin Constantinescu. După ce a izbucnit scandalul dispariţiei Adrianei Motaş, Marcu a fost exclus din PDL. Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local (CL) Bârlad din 28 februarie este un proiect de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier municipal al doctorului Marcu. Este pentru a treia oară când se încearcă eliminarea lui din rândul consilierilor locali la solicitarea foştilor colegi de partid, dar a rămas în funcţie datorită susţinerii consilierilor PSD, cei care au şi majoritatea în CL.

Citeste mai mult: adev.ro/n1nu75

Lăsați un comentariu