Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Şi-a cumpărat un pistol din străinătate şi a mers cu el la Vaslui. Acum este cercetat penal

Un bărbat de 33 ani din comuna vasluiană Pogonești s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și deținere fără drept de arme neletale.  Aurel N. deţinea fără drept un pistol cu aer comprimat, pe care l-a procurat din străinătate la sfârșitul anului 2013 şi l-a introdus ilegal în România în aceeaşi perioadă.   Bărbatul nu este deţinător legal de arme şi muniţii, arma identificată fiind ridicată în vederea expertizării.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă (introducerea în ţară, fără drept, de arme, muniţii, etc, constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi) şi deţinere fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării (pentru care Codul Penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni sau la 1 an sau amendă).

La finalizarea cercetărilor, polițiștii vor înainta dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunere legală.

Lăsați un comentariu