Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Vaslui au desfăşurat, la data de 04.04.2014, o acţiune în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
Cu această ocazie, a fost depistată cu şedere ilegală, T.A. în vârstă de 23 ani, din Moldova.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana în cauză a intrat legal în România iar, la expirarea dreptului şedere, nu a întreprins niciun demers legal pentru prelungirea acestuia şi nici nu au părăsit teritoriul României.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii au emis pe numele acesteia o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească ţara, în termen de 15 zile, şi a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei.
Totodată, s-a instituit măsura de nepermitere a intrării în ţară, pentru o perioadă de doi ani şi şase luni, de la data ieşirii, conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În perioada următoare, Biroul pentru Imigrări Vaslui continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor prin organizarea de acţiuni cu forţe proprii sau în cooperare cu alte instituţii, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.