Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

 

Atenţie! Judeţul Vaslui, sub cod galben de ninsori, viscol şi polei. Vezi până când!

Meteorologii au emis, luni, o avertizare de tip cod galben de ninsori, ploi, polei şi viscol valabilă şi în judeţul Vaslui în intervalul 8 decembrie, ora 23.00- 10 decembrie, ora 10.00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie,  în intervalul menţionat aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud, cuprinzând treptat majoritatea zonelor.
În Moldova, în cursul nopţii de luni spre marţi, vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploaie şi burniţă care local vor depune polei, apoi ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, cu precădere în dealurile subcarpatice. În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 15…20 cm, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
Vântul se va intensifica în sud-estul ţării, unde rafalele vor depăşi 55…60 km/h, dar izolat şi pe crestele montane unde trecător va viscoli sau spulbera zăpada.

Lăsați un comentariu