În perioada mai – iulie 2013, poliţiştii de frontieră din Vaslui au efectuat, la şfârşitul săptămânii trecute, două percheziţii domiciliare în municipiul Huşi, la domiciliul şi la punctul de lucru al societăţii comerciale deţinute de Ioan B., în vârstă de 56 de ani, despre care existau informaţii că avea preocupări în sfera infracţiunii de contrabandă.
Pe timpul percheziţiilor au fost descoperite 30.780 ţigarete şi 2 cutii conţinând 41 obiecte pirotehnice ( artificii).
Pe timpul cercetărilor Ioan B. a declarat că vindea ilegal ţigările către persoane cunoscute de el contra sumei de 10 lei pentru un pachet.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile, supuse marcării, marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 ţigarete şi orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Lucrătorii au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 15.390 lei, cutiile cu artificii în vederea predării lucrătorilor din cadrul I.P.J. Vaslui şi au ridicat înscrisuri necesare continuării cercetărilor