Încă din primele săptămâni ale anului şcolar, în unităţile de învăţământ din judeţ a început campania de vaccinare a copiilor, conform schemei naţionale de imunizare.
Campania a început cu vaccinarea elevilor de clasa I în perioada 7-18 octombrie 2013 împotriva următoarelor boli contagioase: rujeola, oreionul şi rubeola. În intervalui 4-15 noiembrie vor fi vaccinaţi diftero – tetanic elevii din clasa a X-a care nu au făcut acest vaccin în anul şcolar 2011-2012, dar şi elevii de clasa a IX-a care nu au fost vaccinaţi în anul şcolar trecut. Perioada 2 – 13 decembrie va fi dedicată vaccinării copiilor din clasa a II-a cu vârsta de 8 ani şi celor din clasa pregătitoare cu vârsta de 6 ani, împotriva poliomielitei.
Potrivit calendarului campaniilor şcolare de vaccinare anul viitor în lunile aprilie şi mai, în şcoli se va efectua vaccinarea diftero-tetanică a copiilor din clasa a VIII-a. Aceste campanii de vaccinare se adresează tuturor copiilor de vârstă eligibilă, şcolarizaţi şi neşcolarizaţi. Vaccinarea copiilor neşcolarizaţi se va efectua prin intermediul cabinetelor medicilor de familie.