Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Şofer cu permis de conducere fals depistat laFrontiera Albiţa

Vama-AlbitaPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au întocmit dosar penal unui bărbat care conducea un autoturism şi a prezentat la control un  permis de conducere fals.

Duminică, în jurul orei 01.00 s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Constantin C., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 23 ani, conducând un autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat în Lituania.

La solicitarea lucrătorilor noştri bărbatul a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile B, C şi E. Cu ocazia controlului, lucrătorii noştri au constat faptul că documentul prezentat la control nu prezintă condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Cu privire la cele constatate Constantin C. a declarat că avea cunoştinţă despre faptul că permisul de conducere este fals deoarece l-a obţinut cu ajutorul unui conaţional căruia i-a dat suma de 50 euro

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

Lăsați un comentariu