Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Renault Master, înmatriculat în Spania, depistat cu acte false la Frontiera Fălciu

politia de frontieraPoliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu au oprit, în trafic, pentru control pe comunicaţia D.N. 24 A, pe raza localităţii de frontieră Rânzeşti, un autoturism marca Renault Master, înmatriculat în Spania, condus de cetăţeanul român Iftene N., în vârstă de 47 de ani.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea poliţei de asigurare şi a talonului care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice, lucrătorii noştri au efectuat verificări specifice în urma cărora au constat că autovehiculul  are asigurarea de răspundere civilă obligatorie expirată, iar inspecţia tehnică auto prezintă urme de modificare mecanică, fiind falsificată.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Lăsați un comentariu